Desconsiderații (1)

Observa Florin Călinescu faptul că americanul spune, când îl apucă: "I wanna make love (to you)", spre deosebire de român, care o ia ceva mai personal: "vreau să mă fut!".  Și trăgea (iaca!...) concluzia că de-aia suntem noi o nație de futuți, iar licuricii nu. Greșit, domnule! Românul a înțeles, mai devreme decât restul lumii, că tăvăleala prin fân este nu este un joc de doi, ci un act al solitudinii disperate. Un lucru care face parte, după mine, din "tristețea ființei esențiale", despre care vorbea Dulcan (parcă așa îl cheamă), în Inteligența Materiei. Și care mie îmi explică, dincolo de chimia stearpă,  tristețea post-coitum. Dragostea nu există! Există îndrăgosteala, care ne trimite prin lume "să ne căutăm jumătatea" iluzorie. Iară aia nu se află pe pământ, umblați degeaba... Exersăm iubirea ultimă de sine (adică cea îndreptată către Dumnezeul din făptură), folosindu-ne de ceilalți (eventual de sex opus) la modul la care se folosesc copiii de jucării - copiem inconștient, prinși în jocul unui univers mai mic, Universul mare. Despre care știm noi ceva, dar nu știm tot. Așa se face că rupem paturile în van, iubindu-ne în doi (sau câți or fi), dar fiecare separat. Iar asta, repet: numai dragoste nu e! E tot un fel de masturbare, dar cu jucării, și la comun. De unde și fixația asta a mea pentru (măcar) un al treilea sex, disponibil la ore nepotrivite, lipsit de dureri de cap și fără înclinație către viața complicată. Sexul util, acela destinat multiplicării, este altă poveste, subiect al unui episod viitor... La fel, despre ultimele performanțe atinse de industria japoneză de profil, în domeniul păpușilor gonflabile. Care numai umplute cu aer nu mai sunt... Silicon de înaltă calitate, microcipuri, extreme software, aproape ca în "HER", pentru cunoscători... Tragem (iarăși, mă!?) speranțe ca, în viitorul apropiat, muia perfectă, personalizată, să devină realitate: conectați prin wi-fi la androida aleasă, ne-o vom suge-o singuri, exact după dorință. Probabil că abia atunci vom fi, cu adevărat, mai aproape de sinele pierdut și vom cunoaște, cu câtă viață o mai fi rămas prin fiecare, al nouălea cer.