Mihai Popescu

În dezacordul universului harpă, te-am găsit pe tine mângâind prin nori sălbaticul vis al unei zâne ce goală se scaldă în dulcea plăcere ce se scurge din salcâmii ce-mi răsar din

scriu și merg stau și șterg cuvinte prin zapada ce s-a plâns din ochii tăi. și mă cheamă să mai stau pe o geană și să-i dau iubire, nu dojeană. în ajunul sfânt al viselor sălbatic

Plouă adânc din vis în lumina cea firavă orizontul cel închis în curgere de lavă mă pierd printre stropii ce se pierd printre mine strecurându-se ca șerpii intrându-mi chiar și-n vine și

Ai lăsat tăcerea să se strecoare în iatacul nostru ca o greșeală într-o poezie pentru ochii tăi… nimic plănuit nu va face rău chiar nimănui iar necuvintele spuse prin nevorbe sunt

m-am separat de creier înnădindu-mi spinarea de tulpina viselor tale care crește în prelungirea gândurilor mele ce se îndreptă spre cer. m-am separat de glas înecându-i răsuflarea în

Atât de multe lucruri îmi spui numai privindu-mă ... cu ochii tăi care mă străpung fără prea mult efort și mă dezbracă … de hainele triste și de toate măștile și de toată anxietatea adunată

Fluturi albi și dulci ne înconjurau și se agățau de iubirea noastră cu parfumul pasiunii ne îmbătau ca pe două flori din glastră. Și ne-au așezat pe-o petală de crin pe tine ca pe un

S-ar putea să am nevoie de tine poate chiar la următoarea gură de aer să inspir parfumul tău din haine și să se revarse apoi pe cer. s-ar putea să am nevoie de tine poate chiar la următoarea

Singur ca un unu vertical încep să prind rădăcini în acest mâl primordial înconjurat de nouă spini. și germinez în jos fără tine unde a început Singurătatea să se târască până la

bătăi de tobe adânci și reci se-ascund fricos prin bălți de sânge scurs ușor din teci și din rănile dârjilor celți. se-aude un ropot înnegrit smuls aprig din nămol cu fierul îndoit și

Străină-mi crești în suflet asemeni primăverii-n iarnă uitând cu un strop de violet a ta eșarfă prinsă-n geană. Vise despletești din mănunchiul lor odată cu al tău păr cu flori și negru din

Când nu dorm mintea-mi fuge la gânduri iar gândurile la tine… în locul tău, pe bancă lângă mine s-a așezat Tristețea cu părul ei lung ce-i acoperea fața suspinând cu parfumul ei de ploaie de

Traduc de pe fața ta cuvinte noi ce nu le-am mai auzit niciodată. Evit ochii tăi de teama adevărului ce nu l-am cunoscut niciodată. În freămatul părului tău cu flori e cineva pe care n-o