Dinspre frunza pădurii - Toamna
Dinspre frunza luminii - Noaptea
Dinspre frunza suflării – Moartea
Toate acestea-n cădere...
Iar eu în cădere...visez-zbor,
Din frunza mea – pământ roditor!
Dezleagă-mă sau măcar...
Amintește-mi cum pot zbura din nou
Nu mi-am pierdut aripile
Doar le-am rătăcit pe undeva
Respins fiind,
Sunt surprins de felul în care mă privești
Contează atât de
Tavanul este înalt
Agățat de el stau unele regrete
Nebăgate în seamă,
Dar nu pot zbura ca mă înțep în ele,
Îmi trebuie un luciu desăvârșit
să fac broscuțe cu zâmbetul
Poate îmi va apărea
Întregii lumi mă-nclin
Capul mi-l plec și-ncet suspin...
Floare-n fereastră atinsă de venin
Încet, tăcut...mă sting, trăind
Mă tăvălesc în jar de dorul tău.
Dar rănile mi-s reci și nu mă
dă-mi tu te rog explicații
legate de culoarea corectă
a versurilor mele albe și necioplite
eventual tot in fond albicios
arată-mi tu cu cuvinte mici si neimportante
din care anume culoare
Cu fața lipită de geamul din aeroport
Aripa aceea grea și-a luat zborul
Acum plutește cu opt sute de kilometri la ora
Spre altundeva...eu nu știu unde
La viteza asta mai sfârtecă câte un
