Poezii

Nu iți face probleme pentru oamenii de pe stradă, ei știu foarte bine să fie de-acolo! În timp ce noi... nu reușim să fim oamenii de aici.

Dinspre frunza pădurii - Toamna Dinspre frunza luminii - Noaptea Dinspre frunza suflării – Moartea Toate acestea-n cădere... Iar eu în cădere...visez-zbor, Din frunza mea – pământ roditor!

Dezleagă-mă sau măcar... Amintește-mi cum pot zbura din nou Nu mi-am pierdut aripile Doar le-am rătăcit pe undeva Respins fiind, Sunt surprins de felul în care mă privești Contează atât de

Tavanul este înalt Agățat de el stau unele regrete Nebăgate în seamă, Dar nu pot zbura ca mă înțep în ele, Îmi trebuie un luciu desăvârșit să fac broscuțe cu zâmbetul Poate îmi va apărea

Întregii lumi mă-nclin Capul mi-l plec și-ncet suspin... Floare-n fereastră atinsă de venin Încet, tăcut...mă sting, trăind Mă tăvălesc în jar de dorul tău. Dar rănile mi-s reci și nu mă

dă-mi tu te rog explicații legate de culoarea corectă a versurilor mele albe și necioplite eventual tot in fond albicios arată-mi tu cu cuvinte mici si neimportante din care anume culoare

Cu fața lipită de geamul din aeroport Aripa aceea grea și-a luat zborul Acum plutește cu opt sute de kilometri la ora Spre altundeva...eu nu știu unde La viteza asta mai sfârtecă câte un