Poezie
Printre muritori
... toti traim cel mult odata!
1 min lectură·
Mediu
Sus pe bolți scăldate-n soare,
În palate de cleștar
Se scurgeau amețitoare
Perle de mărgăritar.
Pe tărâmul nemuririi
De milenii ei cinstesc
Elixirul fericirii,
Visul veșnic omenesc.
.........................
El privea la sticla albă –
Îngrozitor răsun-un vânt,
Era Nadirul ca o salbă
Îmbiindu-l pre Pământ.
De mii de ani o lacrimă
Ochii lui nu i-a pătruns,
Iar el privi cu patimă
Cerul ce în nori s-ascuns.
Frigul nopții îl pândește
Rătăcind prin vânt și ploi,
Dimineața îl zărește
Jos, cu fața în noroi.
Dar nu plângea – în ochii lui
Lucea ziua de mâine
Când își va pune pofta-n cui
C-o bucată de pâine.
Trecură anii pe Pământ,
Împrejur aceleași ploi...
Dar el cuprins de-un dulce cânt
Răsfoia a vieții foi.
Între oameni învățase
A trăi și a zâmbi,
Pentru dânșii el aflase
A iubi și-a suferi.
Îl cheamă în palat regesc
Zenitul către soare,
Dar toți ceilalți se-ngrămădesc
Căci vor să se scoboare.
Iar vocea buzei de carmin
De Pământ i-amintește
Când ochiu-i plin de dor senin
În lacrimi izbucnește.
.........................
Sus pe bolți scăldate-n soare,
În palate de cleștar
Se scurgeau amețitoare
Perle de mărgăritar.
Pe tărâmul nemuririi
De milenii ei tânjesc
Elixirul fericirii,
Vis al visului ceresc.
001902
0