Prin hățișuri de cuvinte căutându-mi liniștirea,
Văd doar litere uscate și mă pierd puțin cu firea,
Nu-s fricos dar mă-nspăimântă amalgamul de-adjective,
Văd frumosu-n agonie sugrumat de
De sus, de jos, din cimitire
Vă scriu uitat de voi, de toți
Nici cruce n-am în amintire
Sunt marfă pentru hoți
Pe pământ în suferință
Doar munca m-a salvat
De mic copil, de
Ce le pasă lor dacă sânt
Ce le pasă lor de-acest pământ
Ce le pasă lor dacă voi mai fi…
Ce le pasă lor de-a doua zi?
Sunt ei guvernanții de ocară
Sunt ei guvernanții de aseară
Sunt ei
Te port pe trup și-n jurul gleznei
mi-e greu să mișc al meu picior
ești o lucrare filigrană
ce-mi atârni ușor
ușor
mi-ai dat culoare din metalul rar
m-ai prins în gheară și m-ai strâns
te-a luat vântul în bășcălie
nu-ți cruță forța metrică
imediat
ce-ai dat colțul
nu se va mai ști
nimic
nacela
îți va purta doar crucea
șaua
și calul
homer părea istovit probabil
am ucis un gând
și tot ce mi-a rămas
mi-a provocat dureri
scrijelite în
amintirea
noptilor din corul
florilor
de altadata
am încercat
am dat gres
n-am reușit
îmi pasă
la umbra dorului
vreme de nouă ani de lacrimi
pompierii
urcă tunelul destinului
pregătiți
în valuri de foc și nenoroc
sufletul
le-a părăsit călăuza în
bezna deșertului
mă iubești cu neliniște
în poduri neacoperite
de urmele pașilor tăi
te regasesc
numai în sângele meu
niciodată trup
mă frământ până la pierderea
rațiunii
singura ta existență
de
