Poezie
Irina
1 min lectură·
Mediu
O fată iubesc, păr negru, stufos,
Înaltă, zveltă și cam os-pe-os,
Irina pe nume, și doi ochi căprui,
Sublimă aș spune dar cu mintea hai-hui.
Mă scoate din minți cu privirea-i arzândă,
Inima i-o simt de iubire flămândă,
Cosița rebelă pe umăr îi curge,
Ființa-i de foc în suflet mi-ajunge.
Mă prăbușește’n neant, m-aruncă în zări,
Îmi arde ființa în mare de flăcări,
Mă chinuie’n joc cu zâmbet de gheață,
Mototolit mă simt ca un capăt de ață.
Când rece, când caldă, această făptură
Măiastră și albă precum o sculptură,
Are sărutul mai dulce decât mierea,
Dar cu deget de fier îmi scurmă durerea.
O iubesc nu-i vorbă și n-am ce sa mint,
M-aș minți pe mine să spun că altfel simt.
A mea mi-o doresc în vis si’n real,
Alături să mergem pe drum ancestral.
De ea mi-e dor acum, și mâine îmi va fi,
Din fiecare fibră eu știu c’o voi iubi,
În ceruri înalte cu drag m-aș prăvăli,
Dacă a ei iubire, de tot m-ar înveli.
006413
0