Poezie
Pierzania
2 min lectură·
Mediu
Incerc sa imi indrept fiinta
Spre orizonturi inca virgine
Sa-mi spuna ca mi-e blestemat visul
Cu ganduri, mai mereu, obscene.
Adeseori aud un glas in soapta
ce ma-mpresoara nemilos
Sa il aud e-atata de frumos
Sa il traduc imi pare dureros.
Aud cuvinte parca digerate
In timpul ce-a trecut nebun
Pictand o harta veche si desarte...
Sunt visele ce-acum se suprapun.
Urland pasesc cu greutate
Spunandu-mi ca e tot ce vreau
Si tot ce vreau-acum o noutate
ma-ntreb, e bun , e sacru, e rece sau... e greu?
Dar tot ce vreau e ca sa pot zambi
Vazandu-mi visele senine
Zambindu-mi inapoi, dar cine
Sa-mi vada chipul plin de fericire?
In coltul hartii daca-atent ma uit
Zaresc o lume mai ciudata
Profan e gandul ce-mi strabate
Mintea atat de-nvolburata.
Semintele dorintei de-a cunoaste
Ceea ce vad si-aud necontenit,
Sorb linistea si energia-mi efemere
Sapand un gol de neatins.
Acum ca toate ingredientele-s prezente
Pe masa viitorului deschis
Si sufletu-mi si mintea-s gata sa cineze
Infulecand detalii ce par sa contureze
O viata linistita , fara de venin.
Da Doamne, totusi, viata far` de griji
Celui ce-a pus biciul in mana unor netrebnici.
Ca sa ne-arate noua, celor orbiti de bine
Nimicul si pierzania ce-apar in orisicine.
Þ
001187
0