O nălucă bântuie prin Europa

Câteva zile în urmă la piața centrală m-a atins cineva ușurel pe umăr. Am tresărit. Părul ei roșcat ca para focului ieșea de sub bordura neagră a pălăriei. Ochii scânteietori m-au oprit din mers. - Noroc, Mihăiță! Demult nu te-am văzut. Să știi că m-am topit de dorul tău. Dar uite că în sfârșit ne-am întâlnit. Mă bucur din toată inima. Ce mai faci? Cum o mai duci cu viața? - Bine, mersi. Dar dumneata? - Sunt în misiunea de ațâțare a focarului epidemiei de gripă. Am cod roșu în toată Europa, adică semaforul pentru mine e de culoare verde peste tot, non-stop! Pe tot parcursul drumului. E timpul meu și trebuie să-l folosesc din plin. Spitalele trebuie umplute cu pacienți, farmaciile trebuie să realizeze cât mai multe medicamente, iar medicii și popii – să aibă cât mai mult de lucru. Doar știi zicala - medicul și popa se hrănește și de pe viu, și de pe mort. Acesta-i tributul vieții. Mă grăbesc, amice. Nu am timp de pierdut aiurea. Poftim și ție o mică atenție din partea mea – un cadou de ziua ta de naștere. Ia-l, dragă, nu ezita. Zicând acestea, dispăru din fața ochilor și se topi în mulțime. Ajuns acasă, punând cumpărăturile la locul cuvenit, începu să-mi dea târcoale, îi simțeam prezența peste tot, chiar și în măduva oaselor. Mă săgeta în urechi și îmi vuia capul ca un motor de avion supersonic înainte de avarie, doarece mi-a schimbat valorile, punându-mi fundul în locul capului și capul în locul fundului. Și nu-mi mai dădeam seama cum că-l scot din acest viraj fatal. Și coana Gripă, rezistentă la medicamente, deși am înghțit zeci de pastile antivirale, mă trânti fără eforturi în pat, mă violă cum dori ea, mă țintui acolo un timp neidentificat cronologic. Sufocat de para focului ei insuportabil și scos din bălămăli, mă făcu obială, cârpă gata udă lioarcă, numai bună de spălat podelele. Mai înțeleg și eu când îți dă târcoale Muza, dar nu coana Gripă. Însă când n-ai alternativă și gripa-i mâncare de pește! Dragostea ei cu de-a sila nu-ți convine. Înțeleg, că-i în misiune de serviciu, că își face cinstit datoria, dar de ce am nimerit eu țap ispășitor? - Rabdă, frate, mă liniști ea cu glas înțelegător. - Toate au un început și sfârșit. Iată că ai ajuns și la ziua despărțirii. Coana Gripă, scăpând o lacrimă de adio, mă pupă în frunte și pieri în întuneric cu cuvintele: „Până la o nouă întâlnire. Ciao!..”