Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cântece trecute prin foc

(60 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial) Traduceri

2 min lectură·
Mediu
BEZNÃ E-N JUR
(“Tiomnaia noci”, autor – Vladimir Agatov, compozitor – Nikita Bogoslovski)
Beznă e-n jur, numai gloanțele șuieră-n camp,
Numai sârmele vuie în vânt, stelele-s ca arama…
Noapte e-n jur, știu, iubit-o, veghezi orișicând,
Lângă leagănul pruncului drag lacrimi ștergi cu năframa.
Cât mi-e de dor de lumina duioșilor ochi,
O, cum aș vrea să-i mângâi cu o sărutare!
Bezna din jur ne desparte și anii de foc
Cu tot câmpul acest alarmat ni-s obstacol în cale.
Draga mea, știu, tu fidelă în viață îmi ești,
Iar credința aceasta – de glonț m-a ferit totdeauna,
Ea-mi dă puteri, bărbăție în lupta cea grea:
Tu cu dor nesecat mă aștepți, orișicum m-aș întoarce…
Moartea cea rea în văpăi deseori m-a pândit,
Iat-o și-acum ca un uliu în juru-mi planează…
Tu mă aștepți, lângă leagăn veghezi orișicând
Și deaceea sunt sigur, că viu – m-oi întoarce acasă!
SMOLIÞICA
( “Smuglianca”, autor Iacob Șvedov, compozitor – Anatol Novikov)
Dimineața, într-o vară,
Când treceam printre grădini,
Zării o mândră codană
Culegând în coș ciorchini.
Și atuncea, cu sfială,
Dau binețe și mă-n chin:
“Haide, drăguleană,
Zorii roșii să-ntâlnim!”
Refren:
Frunzuliță, frunzuliță de arțar,
Ești frumoasă, subțirică – un lăstar.
Inimioara, ah, inimioara
Mi-ai răvășit-o avan!
Moldoveanca smolițică
Îmi răspunse cu élan:
“N-am când ca să-l pierd, bădică,
Ci mă duc la partizani.
Vezi și tu că moldovenii
Satul drag l-au părăsit –
Luptă azi codrenii
Cu dușmanul cel cumplit”.
Refren.
Moldoveanca smolițică
Spre pădure se-ndreptă.
Ah, obida mă cuprinse,
Că ea nu mă invită.
Pe codana moldoveancă
Nopți în șir o tot visam,
Când deodată, neică,
O-ntâlnii la partizani!
Refren.
043.918
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
267
Citire
2 min
Versuri
51
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Cucereavii. “Cântece trecute prin foc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-cucereavii/poezie/119436/cantece-trecute-prin-foc

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii
P.S. Am tradus două cântece trecute prin focul celui de-al doilea Război Mondial, care marchează zilele acestea 60 de ani.
Ca și mulți alți SEMENI de-ai noștri - eroi sau “carne de tun” – au fost cei apropiați nouă – frați și surori, ce au luptat și s-au sacrificat pe ambele fronturi – german și rus.
Slavă eroilor căzuți în război!
Fie pace într-una!
0
@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii
întruna
0
@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii
ТЕМНАЯ НОЧЬ

Автор текста - Владимир Агатов,
композитор - Никита Богословский.


Темная ночь, только пули свистят по степи,
Только ветер гудит в проводах, тускло звезды мерцают.
В темную ночь ты, любимая, знаю, не спишь,
И у детской кроватки тайком ты слезу утираешь.

Как я люблю глубину твоих ласковых глаз,
Как я хочу к ним прижаться сейчас губами!
Темная ночь разделяет, любимая, нас,
И тревожная, черная степь пролегла между нами.

Верю в тебя, дорогую подругу мою,
Эта вера от пули меня темной ночью хранила...
Радостно мне, я спокоен в смертельном бою:
Знаю, встретишь с любовью меня, чтоб со мной ни случилось...

Смерть не страшна, с ней не раз мы встречались в степи...
Вот и сейчас надо мною она кружится.
Ты меня ждешь и у детской кроватки не спишь,
И поэтому, знаю, со мной ничего не случится!


CМУГЛЯНКА

Автор текста - Яков Шведов,
композитор - Анатолий Новиков.

Как-то летом на рассвете
Заглянул в соседний сад,
Там смуглянка-молдаванка
Собирает виноград.

Я краснею, я бледнею,
Захотелось вдруг сказать:
\"Станем над рекою
Зорьки летние встречать!\"

Припев:
Раскудрявый клен зеленый, лист резной,
Здесь у клена мы расстанемся с тобой.
Клен зеленый, да клен кудрявый,
Да раскудрявый, резной!

А смуглянка-молдаванка
Отвечала парню в лад:
\"Партизанский молдаванский
Собираем мы отряд.

Нынче рано партизаны
Дом покинули родной.
Ждет тебя дорога
К партизанам в лес густой\".

Припев.

И смуглянка-молдаванка
По тропинке в лес ушла.
В том обиду я увидел
Что с собой не позвала.

О смуглянке-молдаванке
Часто думал по ночам.
Вдруг свою смуглянку
Я в отряде повстречал!

Припев.
0
@valeriu-cercelVCValeriu Cercel
Au dat al nostru tricolor,
Pe cateva obiele rosii,
De-a suferit un brav popor,
Copii, nepoti,si chiar stramosii.

Valeriu Cercel.
0