Ora de vârf

Aglomerație în vagonul troleibuzului. Oamenii se grăbesc la serviciu, studenții și elevii – la studii. Liniștea e spartă de o voce răgușită de bărbat: „Bună dimineața, Moldova! Добрый день, Молдавия! Oameni buni, fie-vă milă, ajutați-mă cu câțiva bănuți. Azi dimineață am fost eliberat din închis Soare. Plec la Bălți, la mama, dar n-am bani de drum. Pentru Dumnezeu, ajutați-mă, vă rog. Cine cât poate. Люди добрые, помогите, Христа ради. Еду в Бельцы, хочу навестить маму. Утром освободили из темницы… Vreau s-o văd pe mama care m-a născut, să mănânc mămăligă și să cinstesc cu ea un pahar de vin. Выпью и кого захочу, того убью. Și-apoi pe cine o să vreau, pe-acela o să-l omor…” Autogara. Ușile se deschid. Troleibuzul gravid naște oameni. Din pântecele lui în plină iarnă blândă printre ei a ieșit în libertate și s-a pierdut în mulțime un pușcăriaș robust, cu mâinile tatuate cu „Не забуду мать родную”(„Nu-mi voi uita măicuța dragă”) etc., îmbrăcat într-o cămașă vărgată cu mâneca scurtă, pantaloni întunecați și tuns chilug. Alții - urcă. Ușile se închid. Troleibuzul își continuă drumul, cu diferiți oameni – pestriți la minte și îmbrăcăminte… Peste câteva zile povestea s-a repetat.