Făt Frumos

Am fost odată ca niciodată pe o mare numai a mea, cu sentimentul infinitului albastru, cu pescăruși în cercuri rotitoare deasupra crestelor de spumă, zdrobite diamante pe țărmuri de sidef... metereze de faleze decor de simfonii marine… cu unică vibrație mă acordam chemării dintre lumi, țineam parcă veșnicia în brațe. O călătorie pe sub poalele universului pe oceane de nimeni știute, cu toate pânzele sus, este trecerea noastră către acolo. Mă simt foarte liber acum plutind pe eterna imensă și calmă. Dinspre malul tău mânat alunec imperceptibil, fără de vele, spre fereastra orizontului albastră. Mă scald odată cu soarele în valuri iar mica-mi lume visează zâmbind spre nu știu unde.