Poezie
In Castelul \"Scripta Manent\"
...din Padurea \"Verba Volant\"
1 min lectură·
Mediu
Ma aud de prin creneluri de palate suspendate;
Cum ma tangui a tacere si a dor de libertate.
Dorul meu nespus la nimeni, doar hartia alba-l stie;
Mana imi e prinsa-n lațuri de penița ce il scrie.
Dor ca albul de pe oase, se-ascunde prin sipete,
Prin firide lipicioase, prinse-s multele-mi regrete.
Stuful verde se-ncovoaie sub de-dor tacere sacra,
ce prin tulburi oglindiri, naste monstri ce se-adapa.
De prin baltile zalude, urla-n luna albinoasa
ca o maștera geloasa, Varcolac-Spranceana-Groasa.
Simt la brau pumnalul rugin, crunt stapan de orologii,
vechiu-mi gâde mucilagin, martor mut la surde orgii,
Si dincolo de cuvinte, parfuite, desuete;
Stau poet ascuns, de dupa usi zidite in perete.
Nime’ nu imi vede-n ochii ce sticlesc a lancezeala;
Cea iluzie-necata-n calimara de cerneala.
Poate doar in orizontul vast, de puncte cardinale;
Sa-mi gasesc cel punct de sprijin, prevestit de ursitoare.
Si atunci din geana noptii, geamana cu-a mea povara,
nu voi mai varsa cea Mare, stransa-n lacrima-mi amara.
Si mi-oi toarce batranetea, precum un marchiz șarmant,
In Castelul “Scripta Manent” din Padurea “Verb’ Volant”.
002240
0