Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

putea fi totuși mai rău

poetului Marian Drăghici

1 min lectură·
Mediu
putea fi totuși mai rău decât plutirea asta a mea,
poetului alb spre exemplu, femeia i-a fost dusă la negresă
și nu mai e deloc și el are o altă plutire,
uitătura lui e mai tristă decât uitătura mea,
eu știu măcar că, mergi, râzi, acasă, la treabă, la piață,
putea fi totuși mai rău, să știi asta,
unul dintre noi putea fi dus la negresă,
nu mai putea găti, nu venea acasă, nu-și făcea rugăciunea,
chiar dacă rănile cele mai rele
ți le fac cei ce te iubesc, te vindeci,
ai o picătură de sperantă totuși,
cum te-ar picura un aparat de aer condiționat
și-ai crede că te plouă din senin,
putea fi iată chiar cumplit, chiar acum, ea,
la masa ei măcar ocupă un scaun,
la fân eu țin de coadă o coasă bună,
rudele râd la glumele mele, bunica mă spală pe cap ,
chiar dacă ea se lipește de pieptul altcuiva, măcar e
și eu cel ce tresar mai tot timpul, tresar.
002.544
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
166
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

mihai amaradia. “putea fi totuși mai rău .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-amaradia/poezie/14051850/putea-fi-totusi-mai-rau

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.