Poezie
...de fusta noptii, cautandu-te
santiago
1 min lectură·
Mediu
Eram rămas in oglinda fântânii
cu suvițe albe pe la tâmple,
eu,cavalerul unor poezii vizuale
pierdute undeva intr-un port
lângă o perucă blondă
pe patul unde lenevea tânara femeie.
Îmi spuneai:
\"Santiago tu esti ca vântul\"
si din preaplinul verde al pădurii
îmi pudrai irisul
si din preaplinul zbor de fluturi
îți fardam obrajii cu aripi.
Adormeam unul în celalalt
într-o singură respirație
si ne vorbeam nearticulat
ca delfinii,
cu părul răvășit în gânduri
răstigniți în prinosul de flori.
Cu râsetele noastre zgomotoase
însuflețeam norii pe cer.
Îmi spuneai:
\"Santiago,pasii nostri
ne deseneaza dragostea pe nisip\"
Sunt rămas să mă țin de fusta nopții
căutându-te.
023729
0
Interesantă poezie ai tu aici.
Acum , ți-am mai spus, eu cu poeziile de dragoste nu prea le (mai) am, asa că -ți voi spune ce mi-a plăcut mie la aceasta poezie,ok?
\"și din preaplinul verde al pădurii
îmi pudrai irisul
și din preaplinul zbor de fluturi
îți fardam obrajii cu aripi.\" ---frmuoasa imagine
Însă ce mi-a plăcut mie cel mai mult a fost :
\"Cu râsetele noastre zgomotoase
însuflețeam norii pe cer.\"
Frumos și interesant mod de a alunga ploaia.
La mai multe.
P.S. Poate n-ar fi rău să pui peste tot diacriticele :)
Toate cele bune,