Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ocrotitoare Sfântă

Icoanelor ortodoxe ale Maicii Domnului ce izvorăsc Lacrimi de Mir

2 min lectură·
Mediu
Ocrotitoare Sfântă,
Inima Cuvântului
Stăpâna Lacrimă de Mir, cu omofor de nori
Ne primenește cerul,
Alungă patima mormântului
Păzește-ne cu strajă de candelă și sori.
Purtați în vas,
Făclii și Imn de slavă
La chivotul însuflețit de Adevăr
Tămâia cea de duh pe suflete in salba
In Sfânta Sfintelor cea Sfânta,
Smerenie de rugă,
Mireasmă ascultării
Sfințind cu Rai de Lacrima
Pecețile din florile de măr.
Stăpână Pruncă,
Marie Fecioară Preacurată
Ierusalim ceresc, urcând din psalmi, sfânt dar
Printre leviți și preoți, Fecioară Preaînaltă
Catapeteasma de Milostivire, Pace
Botează-ne cu Duhul Sfânt al Lacrimii, cu Har.
Dumnezeiasca Pruncă,
Altar de îngeri-cânt
Înalță-ne în privegherile Scripturi
Din mana duhului, așezământ, pogorământ
Cuvinte vii, zidindu-ne, din firmituri.
Adânc Fior de Taina, cu Trupul Nevăzut
Cuvânt,
In Lacrima de Mir, ce-o ocrotești
Prea Sfintei Tale Maici, cu sufletul de rând
Închin a mele lacrimi,
Pridvoare pământești.
Împărătesei Taină,
Potir în Dumnezeu
Peste Puteri Izvor de Rugă, nesecat
Cu Mir in Lacrima, Icoane, sfințindu-se mereu
Sfințește-ne în jertfa, cuvinte-străji, înalt.
Sfânt, Sfânt, Cuvântul, din Tatăl se aduce
Arhieresc pe cale cu Viață și Lumină
Prin Maica si Mireasa Adâncului de Har
Ne slobozește Pruncă de cugetul de tină
Ne miluește rod de inimă altar.
Fior migdal, Iesei,
Sămânță Nenuntită
Pământ de lemn înalt, ce trupul ni-l smerești
Așează-ne Preasfântă în ruga-ți adumbrită
Cu Lacrima de Mir, de răi să ne ferești.
001.890
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
227
Citire
2 min
Versuri
47
Actualizat

Cum sa citezi

Mihaela Vlasin. “Ocrotitoare Sfântă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-vlasin/poezie/95150/ocrotitoare-sfanta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.