Poezie
Cinstitului Brâu al Maicii Domnului
file de acatist
1 min lectură·
Mediu
Troparul, glasul al 4-lea :
„Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către preacinstita icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.”
sfântul Andrei cu Epifanie din rugă lor sublimă
soboare îngerești cuprind
văzduhuri în lumină
și Patrafirul Cerului Sfințit pe albe aripi de tării
cuprind
cu Sfinte Liturghii
cuprinși de Brâul Maicii cel Cinstit
cuprinși de aura Cuvântului Zidit
Neînserata Conștiință
Arhistratega
tainic voal
mireasma Duhului cel Sfânt
înfiorând a lumii boltă
ancestral
„Născătoare de Dumnezeu Pururi Fecioară, acoperământul oamenilor, Veșmântul și Brâul preacuratului tău trup, puternic acoperământ cetății tale ai dăruit, prin zămislirea cea fără de bărbat nestricată rămânând, ca întru tine și firea ta se înnoiește și vremea. Pentru aceasta te rugăm, pace cetății tale dăruiește și sufletelor noastre mare milă.”
( Tropar, Glas 8 )
Memento: 15-16 octombrie 2001, Maica Domnului, a binecuvântat Suceava cu ocazia aducerii Cinstitului Brâu. Acesta a izvorât mir la plecare de o mireasmă foarte puternică.
Mulțumesc Prea Sfintei Fecioare pentru redactarea acestor cuvinte și lui Dumnezeu, Slavă.
01.10.2011, București.
001.653
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Vlasin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 198
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Vlasin. “Cinstitului Brâu al Maicii Domnului .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-vlasin/poezie/91754/cinstitului-brau-al-maicii-domnuluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
