Pitigoiul de campanie

Nici bine n-am terminat de lipit plicul, că un cîntec de pasăre mi-a atras atenția. Era atît de insistent încît m-am dus la fereastră. În primul moment nu am descoperit nimic. Am chemat-o pe mama. După o clipă de răgaz a spus că nu poate fi decît un pițigoi. Nu prea știam cum arată, așa că mi l-a descris. Imediat după aceea l-am descoperit pe cîntăreț. Chiar în liliacul de sub fereastră. Și ca și cum ar fi știut că este admirat, a sărit în cireș, veșnic neastîmpărat, și fără să-i tacă pliscul o clipă. Apoi s-a rotit, s-a așezat pe o rămurică de plop, și a urcat tot mai sus pînă cînd nu l-am mai văzut. Ce figură! Să-mi cînte la fereastră și eu nici să nu știu cum arată! Mic, dolofan, foarte zglobiu, și colorat pe măsură. De vorbăreț...nu mai spun. Și anunță primăvara. Ca și mine de altfel... 29 Februarie 2000