Jurnal de călătorie - de vorbă cu mine
fiecare zi mă renaște așa cum se așează vrăbiile pe gard pun lacăt la poarta gândurilor amintiri însoresc zâmbete ca o rugăciune mai tânără cu un mâine care se face prezent //sau cine mai știe ce
exerciții de sinceritate - acustice
copacul meu a-nflorit tot asfaltul și lumea îl calcă-n picioare și nu mai e nicio floare de dor de iubire întinse petale strecoară miresme pe umbre aduse din soare ce
exerciții de sinceritate – îmi place să mă joc
oamenii care se așază în noi mă sperie eu sunt copilul care încă se miră de câte o floare de câte o frunză așezată altfel pe câte un ram în care-mi agăț speranțele mai aproape de cer doar un gând
ascunziș
la firul ierbii se află piciorul meu la un pas de al tău lutul se surpă și cine să ne caute când nu ne găsim mergi oprește-te unde crezi că pentru tine soarele răsare un timp cine dacă nu
piruete
pasul grăbit să văd partea frumoasă întorc pe toate fețele oamenii nu mor rămân în suflet mult timp las privirea pe fiecare literă un dans ce se schimbă odată cu alăturarea unei
exerciții de sinceritate – sertarul jucăriilor
căluțul din lemn leagănă păpușa cu chip de porțelan clovnul din cârpă-și deșiră zâmbetul dinspre fereastră sunet de aripi lovesc sticla realității Doamne ce de cioburi ce de cioburi
exerciții de zbor
pe-un vârtej de frunze încalecă timpul frânge pâinea astăzi mai mare decât ieri mai mic decât mâine firimituri de sunet mângâie lumina sfâșiată strânsă-n pumn iluzia Dumnezeu a iubit
vremea mustului
semnele mele de întrebare au crescut odată cu mine ba mai mult eu am rămas mică și ele tot cresc cresc strivindu-mă ca pe o boabă de strugure
haos
din taina apelor am prins dansul în oglindă teama de răspunsuri la întrebări rămase în colțul buzelor inima într-o strângere de mână o străfulgerare a privirilor un pas apăsat sau nesigur se
magnitudine
marginea din zidul cetății deșiră oameni poduri și flori se ascund în noapte doar luna luminează gândurile care trec iar într-un șir înfășurat pe oameni ieșind din ziduri lumini spre polul
perfecțiunea nu e pentru oameni
din cât mi s-au promis Doamne aștept o mică parte știu că se va îndeplini restul e deșertăciune și noi oamenii avem mereu promisiuni ce nu se vor îndeplini știu că s-a spus că tu ai călcat
o lacrimă ține loc de pernă
cu sentimente taxate paușal șampanii băute-n piață în cinstea noului an înghețăm căldura pe fotolii în case pe masă vinul sarmalele și cozonacul își așteaptă copiii nepoții bătrânii au
pentru noi
cât îți ia să cunoști omul de lut care visa omul de piatră omul de tinichea omul de lemn omul de sticlă și toți oamenii la un loc se ancorează în tot ce poate alunecă ziua spre
din iubire
viața-și spală clipa rotește zborul să regăsesc altă -mi e dorința cerul rămâne același lut ne frământă
tot
un timp în care-mi e teamă liniște Doamne și tu ești singurul care vezi care crezi care știi fără să ceri socoteală te iubesc mă iubești ne iubim
exerciții de sinceritate - de la prima la ultima rază
cea mai mare înălțime am descoperit-o în tu -mi ești amestec de lut și cer cu tine să fiu împreună suntem o stea luminează întregul nu se divide se trăiește
interior
hai să ne privim goi de toate ideile preconcepute eu sunt un simplu eu tu un simplu tu și toate frunzele un simplu copac dintr-o sămânță înfloresc și bune și mai puțin bune în toate
stea
voi număra mereu din doi în doi și înainte și-napoi eu cred în singur rezultat un unu simplu și frumos sculptat din toate cerurile știu că orice zi a înnoptat dar ce frumos se-mbină azi cu
memento
la salutul de dimineață aburește o cafea dintr-o țigară iese fum și eu mă-ndrept către ușă așteaptă drumul mă spovedesc am timp pentru un fum între săruturi se face ziuă soarele arde
exerciții de libertate
îngerii calcă desculți sensul cuvintelor de căpătâi
fluorescență
într-o colivie plouă cu păsări și flori gândurile ning iubirile strâng laolaltă trupuri anotimpuri și cer drepturi paradisuri visate până când moartea va despărți ori împărți
partitură în sol major
se-ntind corzi de vioară pe suflet pistruii joacă șah picură țurțuri la streșini iarna fumegă coșuri și alb s-a lăsat peste sat ca o ie brodată o creangă de brad îmi bate la
anotimpul meu
alb cu parfum verde mă-nvăluie brațe calde cu rădăcini din inimă se simt cu iubire într-o continuă mișcare îmbracă un munte neclintește oglindirea tremură-n luciul apei îi urmez cursul
contur de dragoste
hârtia ascultă penița aroma unei epistole de dragoste scrisă cu stiloul pe hârtie emoții din geanta poștașului în piept
