Mihaela Marcela Albu

I-am cerut lui Dumnezeu un răgaz: timp să sting pădurea de iluzii să strâng frunzele îngălbenite să le pun covor pentru frigul iernii peste inimă. L-am rugat în gând pentru un răgaz. Am

Saltul acesta mortal într-o neverosimilă apă cu unde ce-aduc la mal întâmplări ezitări/ tristeți/ certitudini saltul acesta mortal fără plasă fără frânghie de sprijin – un cerc începutul

Se închid cu zăvorul fricii orașele! Fantome mascate nu-și mai dau bună ziua Se distanțează cu firescul îmbrățișării de odinioară. Odihna cuvintelor: o moarte neanunțată un rost rătăcit în

Am visat cai sălbatici, cai în galop Cu coama bătută de vânt Gânduri zburau peste ape, peste întinsele șesuri Stele și lună priveau fuga nebună Drum înainte, fără întoarceri Foc în

Ai plecat și eu am tăiat toți corcodușii. Ploua. Pe spinare – fulgerele îmi desenau semnul întrebării Ploua. Frigul omora copiii în pîntecele universului Corcodușii își trăgeau ultima

Poemul de hârtie – o casă zidită La temelie – cuvinte încărcate temeinic cu mortar de cerneală ferestrele – deschise spre lume ușile – cu încuietori subtile împrumutate de la bătrâni

… străzi care duc din azi înspre ieri. (Ștefan Baciu) Strada pe care merg întârzie să-mi spună cum o cheamă Nu mai știe/ nu-și amintește numele O umbră se prelinge pe ziduri îmi urmează

Se închid cu zăvorul fricii orașele! Fantome mascate nu-și mai dau bună ziua Se distanțează cu firescul îmbrățișării de odinioară. Odihna cuvintelor: o moarte neanunțată un rost rătăcit în

Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate… nu în lumea de dincolo ci în lumea aceasta! Voi, care intrați fără să-i bănuiți culorile fără să-i știți lumina fără să-i înțelegeți

Șapte zile, șapte Trâmbițe Înconjurăm cetatea Ierihonul e cucerit pietrele cad una câte una Aud zgomotul ca pe un tunet ce despică lumina Șapte zile au fost când am crezut în

Am adunat toate amintirile. Din toate așezate metodic am construit o piramidă. Baza – primul cuvânt. M-am temut că tremurul din glas îi va fisura armătura Cu grijă am așezat apoi

Începutul îți spui e totdeauna colorat Eram pe atunci prieten cu lumina Prieteni buni Mergeam împreună la cules dimineți la cules raze de soare Tu îmi prindeai în gând o cunună de

Mi-am lăsat papucii lângă pat frumos așezați – unul lângă altul Noaptea asta, ca altădată/ ca niciodată – că de n-ar fi, nu s-ar povesti – Îngerul desculț poate va avea nevoie de ei să nu-i