cumătra...

ieri spre asfințit îl văzusem pe bunicul plecând cu pușca pe umăr cătrănit rău de tot azi trece de cu zori pe la noi mă cere de la mama pentru-o drumeție spre locul unde împușcase vulpea încerc să calc pe urmele lui prin zăpada până la genunchi mai mult țopăind printre ele nu pot înțelege de ce răzorul cu salcâmii tineri e-atât de trist mai cu seamă la vederea spinilor din loc în loc văd câte-un punct roșu apoi punctele roșii se-îndesesc pe albul infinit cu fiecare îmi răsare câte-o nouă întrebare la care bunicul aduce îndată un răspuns parcă dinainte pregătit groapa mare în zăpada înroșită unde roșcata și-a scăldat blănița e mărturia chinului greu de imaginat pentru copilul din mine bunicul îmi vede fața scrijelită de durere mă duce mai departe printre spini îmi spune supărat vezi fulgii de-acolo sunt fulgii găinilor furate de cumătra o să rânjească spre noi de-acum în fiecare zi împăiată la loc de cinste