Știi ca pentru tine
doar pentru tine
azi am luat o hotararea grea
atat de grea încat și luna a stat puțin
a trimis o rază în sus, una în jos,
a mai tras un fum
a tușit în norul în care-a fost
Într-o zi
discutam despre femei cu un prieten
așa cum șade bine la doi bărbați însurați.
Mișele, îmi zice (de la Michael),
crezi că s-ar supăra,
dacă i-ai spune deseară neveste-ti
privind-o
Întâmplător
poezia poeziilor n-a fost scrisă încă
Dar ea
așteaptă să se rupă
unul câte unul
cele trei cercuri stânse peste pântecele poetului
care geme
tocește condeie
zvâcnește în somn
ca
verde de trei degete
sub cer de Voroneț
vrăbii umflate-n praf crud
muște-amețite
ispite
amfitrioni pe lavițe-n soare umbrit
necărări așteptându-și sandale ușoare
miresme de târg