Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@mda-0018452M

mda

@mda-0018452

bucurești
viața înseamnă 440 de cai putere într- un motor de 2 cilindri
Cronologie
mdaM
mda·
Nu era vorba de nici o acuză, s-a înțeles total greșit. Firește că nimeni nu interzice nimănui să-și exprime opinia, firește că nimeni nu interzice studierea fenomenului. Nu înțeleg de ce atâta inflamare. Esența a tot ce am vrut să spun până acum este aceea că nu putem fi pătimași, nu putem, cel puțin deocamdată, să numim în mod direct niște oameni ca fiind bolnavi, acest lucru încurajând anumite persoane la acte extremiste. Mulți( precizez că nu mă refer la voi), se folosesc de anumite precepte pentru a-și manifesta ura, asta e tot. Vrem nu vrem, aceste lucruri există, am întâlnit astfel de oameni. Abia aici intervine legea, asta era ceea ce spuneam, nu așa cum ai înțeles tu. Personal nu am absolut nici o legătură cu această lume a homosexualilor. Am încercat doar să mă situez undeva la jumătatea drumului, între două fenomene, cel religios și cel homosexual, despre care se va mai scrie încă mult timp. Cred că toți tinerii ar trebui să-și pună anumite probleme în legătură cu fenomenele sociale, să se lase provocați de anumite subiecte controversate, să le studieze, să scrie despre ele, să-și exerseze gândirea și nu să aleagă o cale deja bătătorită cu opinii de-a gata și mai ales, fără patimă. Cel care gândește liber este supus greșelii (sau nu), dar asta nu face din el un autist. Probabil este vina mea, pentru faptul că nu am reușit să mă fac înțeleasă. Din punctul meu de vedere, acest subiect este închis.
Biță Mădălina

Pe textul:

Homosexualitatea, inteleasa sau condamnata?" de Bianca Maria

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Poate ar trebui ca oamenii să viziteze www.antidiscriminare.ro. Nu trebuie să fii homosexual pentru a apăra demnitatea umană. E important să ne cunoaștem drepturile, nu putem să afirmăm că o persoană este bolnavă pentru că aparține unei rase sau unei minorități sexuale, fără să-i lezăm demnitatea. Ar trebui să citim legile. Nu ne putem ascunde la adăpostul moralei creștine pentru a ignora morala socială.
Apropo, tot ce se spune pe homosexualitate.ro este foarte părtinitor. Ne-ar trebui o vedere de ansamblu. Cu toții trebuie să luptăm pentru drepturile omului, pentru integrarea minorităților, indiferent de apartenența noastră rasială, sexuală sau religioasă.
Biță Mădălina

Pe textul:

Homosexualitatea, inteleasa sau condamnata?" de Bianca Maria

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Mă miră cum în timp ce jonglezi cu termeni ca `pleonexia` sau `kenodoxia`, nu reușești să scrii corect N-i-e-t-z-s-c-h-e,adică Nietzsche. Ai de asemenea multe greșeli gramaticale. În al doilea rând, hotărăște-te: cei trei domni ai psihanalizei sunt când adepți ai teoriei `Dumnezeu a murit`, când o mică sfântă treime ocupând o poziție interimară pe lângă biserică, rezolvând anumite `zbateri citadine`? Și apoi, cum vindeci un om de necredință? Știi câți necredincioși au luat sfânta cuminecătură, cum spui tu, și nu s-au vindecat de necredință? Pentru unii aceste complicate terminologii pe care le folosești nu au nici un sens. Cuvintele trebuie să prindă viață, nu să sune din coadă. Dacă într-adevăr credința este o predispoziție, atunci ateii au și ei o predispoziție? Dacă e așa, atunci ajungem la dualism. Să lăsăm mai bine credința cu credința și știința cu știința. Credința este o stare de grație care vine de la Dumnezeu, pe care biserica nu o poate da celui care n-o are, iar psihanaliza nu o poate fura aceluia care o are. Oamenii simpli nu au nevoie de cursuri de latină și nici de tehnici deosebite pentru a găsi credința.
Biță Mădălina

Pe textul:

Psihologia Creștina a adâncurilor" de Gavriluta Iulian

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Religia nu se bagă numai în patul tău, nu-ți supraveghează doar pozițiile. Biserica dorește să-ți salveze mintea de la erecție. Nu care cumva să sară de acolo vreo idee subversivă care să amenințe campania de reproducere semiasistată pe care o practică biserica. Îmi place mesajul tău, uite că mai gândesc și alții.
Biță Mădălina

Pe textul:

Homosexualitatea, inteleasa sau condamnata?" de Bianca Maria

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Până la urmă cred că avem o problemă de antropologie. Pentru voi omul este ceea ce este, adică trup și suflet. Dacă o luăm așa, argumentele voastre sunt bune. Pentru mine însă omul este ceea ce este, adică o scânteie divină prinsă în trup. Dincolo de principii o problemă însă rămâne, foarte nocivă pentru societatea care, vrem nu vrem, tot modernă rămâne. Există pericolul fetișizării, în special pentru femei. Secole de-a rândul fetișurile preferate ale femeii- copilul, bărbatul, amantul, propriul corp, au constituit închisoarea ei. Pentru femeie drumul către dincolo de sine trece prin bărbat, din moment ce femeia este a doua logică, al doilea sex. Eliberarea de fetișuri are loc prin sublimarea ideii de copil și de bărbat. Familia este ok din punctul meu de vedere, numai după ce aceste lucruri au fost puse în ordine. Nimeni nu poate intermedia relația dintre Dumnezeu și femeie, pentru că până la urmă femeia este o individualitate, repet, mai întâi o monadă și apoi, prin convenție, o femeie. Femeia este o ipostază sexuală. Nu trebuie să fetișizăm convențiile. Adevăratul dar este grația. Da, dualismul este un compromis, însă femeia, ca individ a fost silită să-l facă de prea multe ori din păcate. Uneori convențiile sunt prilejul tot atâtor refulări, iar modernitatea, vrem nu vrem, o realitate la fel de actuală ca și cea trupească. Respect ideile voastre, sunteți deosebiți, dar din punctul meu de vedere, libertatea adevărată nu suportă intermediari.
Biță Mădălina

Pe textul:

Homosexualitatea, inteleasa sau condamnata?" de Bianca Maria

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Cu adevărat sănătatea este una, chiar și în ce privește argumentarea, din care răsare ici și colo câte un sofism. Dacă homosexualii sunt normali nu știu, dar știu că asta nu implică faptul că toți ceilalți sunt anormali. Pot la o adică să spun: dacă abstinenții sunt normali, toți ceilalți sunt anormali. Dacă necrofilii sunt normali, toți ceilalți sunt anormali, adică ceilalți perverși sunt pe aceeași linie cu heterosexualii, din moment ce nu există decât două categorii. S-o luăm mai întâi cu logica lui Aristotel. În ce privește arta, mințile pervertite creează lumi pervertite. Pirn urmare Thomas Mann și alții ca el au creat o perversiune. Când există iubire, nu există sex împotriva firii. Împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta. Corpul nu este mormânt doar pentru că ascunde o sămânță de spirit, nu pentru că are puterea decăzută de a procrea. Procreația nu înseamnă mântuire. Cât despre ce e rău și ce e bine, acum câteva sute de ani era rău să susții că Dumnezeu nu a plasat omul în centrul universului. Axiologia este o ramură care evoluează o dată cu mintea umană,iar sănătatea este de multe ori o problemă de limbaj, așa cum spunea Wittgenstein. Boala este și ea una singură, cea care ne silește să împăcăm logica trupului cu aceea a spiritului. Trebuie să renunțăm la dualism. Cel ce crede că și-a pierdut viața acela o va cîștiga, parcă așa suna. Poate că voi aveți cunoștințe teologice mai vaste, eu însă,cu voia voastră îmi spun o părere umilă.
Biță Mădălina

Pe textul:

Homosexualitatea, inteleasa sau condamnata?" de Bianca Maria

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Ce ar trebui să facem cu atâția oameni de cultură care au fost homosexuali?_Să ne folosim de operele lor și să-i declarăm bolnavi la suflet?_Ce să facem cu Platon și alți înțelepți care spuneau că un bărbat poate iubi frumosul din alt bărbat? Frumosul este o valoare spirituală. Frumosul nu are sex, îngerii nu au sex. Dacă ar fi să definim din punct de vedere logic ce este bărbatul și ce este femeia, cum am face-o? Am ajunge să credem că însăși gândirea celor doi este incompletă, iar de aici la rasism mai e doar un pas._Nu vreau argumente teologice, ci doar umane. La urma urmei în Biblie spune și că este mai bine să nu te căsătorești. Totuși, dacă această instituție este făcută printre altele și pentru ca oamenii să-și arate iubirea (pură) și să-și alunge singurătatea, de ce aceștia nu folosesc raportile sexuale exclusiv pentru reproducere?_De ce homosexualii nu au voie pe de altă parte să-și exprime iubirea fizică pentru a-și alunga singurătatea?Aici miroase a ipocrizie.
Eu cred că fiecare bărbat cuprinde în sine femeia și invers și nu raportul sexual completează un individ. Fiecare are puterea spirituală de a se autocompleta. Homosexualii nu au nevoie de o iubire care îi declară bolnavi, nimeni nu are nevoie de așa ceva, ci de înțelegera că omul este mai presus de sex, este o unitate primordială, o monadă, dincolo de orice logică a separației.Conștiința este indivizibilă,eul nu poate fi supus unui melanj cu alt eu, proces în urma căruia acesta să se desăvârșească .Sexul nu a desăvârșit pe nimeni și nu o va face niciodată,ci e doar un compromis lșa care ar trebui să avem dreptul cu toții, în mod egal. Poate că eseul ar trebui să se numească `Nu dați cu piatra în cei schilodiți.` Homosexualii nu sunt schilodiți, unii sunt chiar creatori. Creatorul, scriitorul, nu -și poate permite luxul de a fi femeie sau bărbat. A avea sex este pentru el o lascivitate a minții. El este `condamnat la libertate`. Este mamă și tată, dă formă haosului primordial al gândirii.
Biță Mădălina

Pe textul:

Homosexualitatea, inteleasa sau condamnata?" de Bianca Maria

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Acest eseu mă duce cu gândul la celebrul tablou ,Somnul rațiunii naște monștri` de Goya. Dacă o luăm filozofic, omul care nu e luminat de rațiune rămâne la dispoziția monștrilor subconștientului.Totuși problema opoziției lumină-întuneric, alb-negru etc. este mult mai vastă.Ce e lumina, ce e binele? Omul rațional nu este neapărat perfect și garantat moral. La urmaurmei chiar logica, unealta de bază a rațiunii este prima care te poate trăda. Camus spunea prin vocea lui Caligula că logica este diavolească. Poate că undeva, dincolo de orice dihotomie, dincolo de lumină și întuneric se află un alt concept, un alt loc din care purcede perfecțiunea, un loc în afara timpului și spațiului. Poate că trebuie să depășim dualismul, raportarea la ceva. Orice raportare duce la o reacție din partea opusului. Atâta timp cât există lumină va fi și întuneric. Logic, nu?
Biță Mădălina

Pe textul:

Umbra" de razvan rachieriu

Recomandat
0 suflu
Context
mdaM
mda·
Definiția cercului: mulțimea punctelor din plan egal depărtate de un punct fix, numit centrul cercului. Glumeam.
Deși poate că ar trebui să ne gândim mai bine la alcătuirea cercului, a cărui forță de află undeva în centru și care are proprietatea de a crea lumea în jurul său, chiar dacă aceasta este mereu aceeași. Important este să o recreeze iar și iar la infinit, indiferent în ce loc s-ar afla, să devină conștient că puterea lui se află chiar în el.
A fost interesant.
Biță Mădălina

Pe textul:

Marșul umbrelor." de ZZZ

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Proza ta respiră prin toți porii pasiune, sensibilitate dar și forță, forța unei conștiințe care ființează dincolo de lucruri, care are puterea de a se smulge sieși timpului obiectiv și a se întoarce în acel loc de unde își trage seva, locul ideilor platonice, spațiul infinit în care natura se unește cu spiritul, care o recunoaște ca pe manifestare a sa. O metaforă extraordinară despre ființarea specific umană, în înțelesul Heideggerian.
A fost extraordinar. Un concert al spiritului.
Biță Mădălina

Pe textul:

După-amiezi în lumină de fum II" de Florin Hulubei

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Proză interesantă, misterioasă, chiar profundă. Unele pasaje îmi aduc aminte de Eliade. Ideea de vis în vis este aproape gnostică. Ce zici de ideea de a te trezi în vis? Dacă medicii ar recomanda-o, poate nu am mai suferi atât, ne-am mântui de visul numit viață.
Mi-a plăcut destul de mult,am să revin.

Pe textul:

Oglinda si pendulul 23" de Cristian Vasiliu

0 suflu
Context
mdaM
mda·
Îmi place limbajul tău, stilul efervescent,sunt impresionată de logica ta absolut logică,de felul în care râzi cu ideile.Ai foarte mult umor,așa ca din țara lui mitică,tehnica este ireproșabilă.
biță mădălina

Pe textul:

Mama ei de inspirație!" de Ina Simona Cirlan

0 suflu
Context