pentru ce versuri stau și mă-ntreb
în timp ce trenul ăsta taie câmpiile
ei bine astfel mă nedumeresc dar
umplu în continuare bilețele galbene cu numele tău
toate cuvintele sunt numele tale
și
înăuntru - aceleași rânduri de umplut, aceleași geometrii complicate pe pereți (intarsii deja în spatele pleoapelor mele),
aceleași goale vitrine, puține cuiere în care să te agăți
Încă din timpuri imemoriale dârdâiam în beznă.
Când am scos la iveală, în luna a noua, capul hidos al spaimei,
mama și tata s-au luat de mână cu doctorii și au plâns ca niște copii.
Teama
Tu, femeie ideală și teoretică,
tu, cruda și generoasa,
pasionala și bicisnica,
coborâtă din rai și cocoțată pe-un piedestal,
care-mi tulburi toate nopțile
și căreia-ți dedic toate versurile
ajunge cu odele închinate iubirii. mai scrieți poezii și despre realitatea vieții de zi cu zi. ajunge cu săruturi sub balcoane și frumuseți pe care cu cuvinte nu le poți pătrunde. mai scrieti și
O cioară pe-un uluc
întregește gardul.
e clar, a mușcat din lună de data asta.
uite-te la ea, e nemișcată, netulburată.
eu și tu, de mână, o privim,
și nu o înțelegem de ce.
Știi, ca atunci
în miez de noapte
ne împleticim în cuvinte
ne pierdem în gesturi și impulsurile se estompează,
ne înecăm împreună într-un pahar.
ne regăsim, dar difuz,
și nu ne putem cuprinde de dorință.
