Mateia Stanculescu

Am mai uitat ceva. Draga Hermann, comentariul tau a fost mai bun decat poezia. O singura precizare- nu m-am gandit la reincarnare ci la multiplele morti prin care trecem in chiar timpul acestei vieti admitand ca fiecare etapa depasita e o moarte (si implicit o inviere) in miniatura

In primul rand multumesc tuturor. E aproape incredibil ce se intampla cu un obiect creat si apoi daruit altcuiva (orice – o poezie, un dans – orice manifestare voita, faurita, a frumosului dinauntru),fiecare il imbogateste efectiv cu propria lui viziune si cumva il recreaza . E emotionant pentru mine pentru ca e pentru prima oara cand daruiesc poezie, pana acum am daruit numai dans (ceea ce defapt e cam acelasi lucru).
A,da, cateva lamuriri:
Pentru Oriana – da,asa e, am folosit masculinul ca urmare a intrarii in rolul calutului. Si da, cateodata ma mai joc cu posibilele mele fatete masculine, dar biologic si sufleteste sunt fata, Mateia e chiar numele meu (a vrut tata baiat, ce sa-i faci)
Pentru Filip – nu stiu daca ai dreptate sau nu in legatura cu aeroportul, au si realitatile moderne poezia lor mai ales cand le folosesti ca puncte de plecare pentru iesirea in “lumea lui Dincolo”. Dealtfel chiar tu folosesti epitetul mitic, ceea ce poate sa insemne tocmai o realitate iesita de sub llegile istoricului