La Aniversare

LA ANIVERSARE Comedie bulevardieră în 3 acte Acțiunea se petrece într-un sat din Ardeal Actul I Scena I Personajele BATRÂNUL, ANUÞA, MIA, ELENA, VIRGIL, NELU, MILU, DOINA, POLINA, NICU Pe terasa unei case impunătoare, mărginită de stâlpi și bolți cu iederă, se află mai multe mese cu scaune ca la o grădină de vară și, undeva mai la o parte, un pat pe care se odihnește uneori Bătrânul. În fundal se vede ușa de acces în holul de la parter încadrată de două ferestre mari. E șapte dimineața;flori multe, ciripit de păsări, prospețime. Ușa se deschide cu un scârțâit ușor, lăsând să treacă fotoliul rulant în care se află bătrânul, împins de Anuța. Aceasta este o femeie cu trăsături frumoase, cam la 30 de ani, îmbrăcată într-un fel de halat care îi pune în evidență trupul zvelt și frumusețea robustă a picioarelor. Bătrânul are un aer distins, cu părul alb ca neaua, pieptănat pe spate, obrajii ușor supți, întotdeauna proaspăt bărbieriți, cu o privire încă vie, iscoditoare. Poartă un halat pufos, de un gri deschis, care-i vine foarte bine. BÃTRÂNUL: (Cu nostalgie ) Ce zi frumoasă, tu, Ană ! Ele rămân la fel, doar noi ne schimbăm. Ehe! (Gândul pare să-i plece undeva foarte departe.) ANUÞA:(Ușor agasată) Apoi ce ai vrea dumneata, să rămâi tot tânăr și să trăiești alăturea cu drumul țării? Că doară și apostolii și sfinții au îmbătrânit și au murit. BÃTRÂNUL:( Zâmbește ironic.) Da, da, ai dreptate...sfinții...Într-un fel și eu sunt sfânt. (Râde pițigăiat.) ANUÞA: (Pe un ton serios) Du-te domnu director, să nu te audă oarecine că...( Nu se poate abține, totuși, să nu râdă.) Dumneata sfânt ! BÃTRÂNUL: (Netulburat ) De ce nu ? Dacă am socoti numai câte femei singure am consolat în viața mea, ar fi destul ca să fiu beatificat. ANUÞA: Cu gura, că numa gura-i de dumneata ! BÃTRÂNUL: Cu gura, cu limba, cu orice. ANUÞA: Săraca doamna că multe a mai pătimit cu dumneata cât a trăit ! BÃTRÂNUL: De ce ? Ce- a fost al ei, a fost al ei. ANUÞA : (În timp ce se apleacă să-i caute piciorul , se simte palpată până mai sus de genunchi. Se ridică brusc cu mâinile-n șolduri măsurându-l cu asprime.) Nu vrei să te cumințești deloc ? Ia fă bine și ține-ți mâinile acasă ! BÃTRÂNUL: Vai, dragă, ce-ai pățit de te-ai seriosizat în halul ăsta ? Te temi să nu mă vadă Nelu ? ANUÞA: Da, mă tem. Și ce-i cu asta? BÂTRÂNUL: Nimic. Voiam să știu doar dacă te temi. ANUÞA: Și ai aflat că mă tem. BÃTRÂNUL: Așadar, tot cu el te dai în bărci. ANUÞA (indignată) Ești neserios. BÃTRÂNUL: (Imperturbabil) Mă rog, dar te dai, sau nu te dai ? ANUÞA: (Indiferentă) Dumneata ce crezi ? BÃTRÂNUL: Că te dai, evident ! ANUÞA : Dacă zici că mă dau, mă dau. Te deranjează ? BÃTRÂNUL: Și da , și nu...Dar fata crezi că e a lui.. ANUÞA: Apoi nu se vede că-i seamănă leit ? BÃTRÂNUL : De semănat îmi seamănă și mie exact la fel de leit... ANUÞA: (Îl lovește ușor peste mâna care încearcă să-i umble pe sub halat după care îl fixează râzând.) Nu ,nu, nu. Nelu seamănă cu dumneata și fata seamănă cu Nelu . BÃTRÂNUL: Nelu nu intră în ecuația asta. Știi bine că acum șaișpe ani aveam o pu...tere de urs. (Încearcă din nou să-și ducă mâna spre poala halatului.) ANUÞA: (Prefăcut autoritară.) Jos copita ! BÃTRÂNUL : Și mai ai răbdare până se decide să te ia ? ANUÞA : (Iritată ) Nu-i treaba dumitale, dar așa, informativ, îți spun că mai am. BÃTRÂNUL: Vezi că altele-s mai ” active „, au contre mai colorate. ANUÞA:( Îi pune mâna la gură ca unui copil care vorbește necontrolat.) Ia mai bine ziarul și citește ce comedii fec țărăniștii dumitele, că tot i-ai așteptat toată viața. Amu-s aci, țuca-i-ai în...( se prăpădește de râs.) Uite ce bine conduc. BÃTRÂNUL: (Nervos.) Tu habar n-ai, că ești proastă. Nu pricepi complexitatea... ANUÞA: ( Obraznic ) Nici o complexitate! Impotență politică, vorba dumitale. BÃTRÂNUL: (Gata să se înece) Impotenți sunt ai tăi, neam de pâcârî ce ești! (După ce se mai liniștește, râde pițigăiat.) Cum îl chema pe activistul acela curățel, dar cu capul gol pe dinăuntru, care-ți dădea tot felul de diplome ?) Se preface că încearcă să-și aducă aminte, plesnind din degete. (Na, că l-am uitat, că tare erau mulți, bată-i să-i bată... cine cred eu. ANUÞA: (Aproape supărată ) De ce să-i bată ? Lucrau și ei ca toată lumea. BÃTRÂNUL: (Se strâmbă.) Mda,” lucrau”...Cum îl chema, zici ? ANUÞA: Ce importanță are? De fapt era un om de treabă și diplomele mi le dădea pe merit, pentru că eram fruntașă în producție. BÃTRÂNUL: (Se sparge de râs.) BÃTRÂNUL: Fruntașă în pat, că producția o făceau alții. ANUÞA: (Þîfnoasă, zgâlțâind căruciorul ) Vezi că acuma te răstorn, reacționar nenorocit ce ești! Oricum le-ntorci și le sucești, tot la prostii ajungi. Ai uitat câte pile ți-am pus să nu te bage iară la țuhaus, că gura aia spartă nu-ți tăcea defel, că o să vie americanii și că rușii o să ne belească... mielu. N-ai prins un pic de diplomație pe la Canal . Probabil că au dreptate cei care spun că v-au ținut acolo degeaba, că pe câne clisă nu faci. (Se retrage un metru în spate râzând, intuindu-i mișcarea mâinii care astfel se consumă în gol.) BÃTRÂNUL: (O măsoară din cap până-n picioare, mânios de-a binelea, dar se calmează repede murmurând resemnat.) Lupu-și schimbă părul... ANUÞA (Obraznic ) Apoi io ce ziceam? Au încercat să vă reeduce niște oameni țapeni, nu tufe, și tot n-au reușit. (Râde dezlănțuit în timp ce Bătrânul spumegă de mânie. Își dă seama însă că a cam exagerat, se apropie și-l mângâie pe creștet ca pe un copil îmbufnat.) Na, na, na...Numa ușor că nervii nu-ți fac bine. BÂTRÂNUL: ( Morocănos ) Mai dă-i în pizda mă-sii de măgari! Mulți dintre ei trăiesc bine, mersi, grași ca niște porci și cu pensii de te doare bila, în comparație cu a mea. Þi se pare corect? ANUÞA: (Pe un ton neutru, inspăimântător de enervant) Păi, știu și io ? Nu poți spune că n-au muncit oamenii din greu, pentru că erau acolo unde erați și voi, în pușcărie, așa că eu cred că merită. ( Se dă din nou în spate, deoarece mâna Bătrânului face o voltă prin aer.) Ați putea merge însă din nou acolo toți, dar cu rolurile inversate. BÃTRÂNUL: (Cu amărăciune) Măi, dar bine v-au mai băgat gărgăuni la cap nenorociții ăia de comuniști. Să mori nu alta când auzi speculații de genul ăsta. Chiar dacă aș merge, nu cred că m-aș putea răzbuna pe asemenea gunoaie. Dar, sincer să fiu, ceva special tot aș vrea să le fac. ANUÞA: (Curioasă) Ce ? BATRÂNUL: (Cu patimă ) Măcar o dată pe lună, dacă nu mai des, aș vrea să le torn în cap câte o găleată de căcat, așa cum făcea unul cu mine la fiecare sfârșit de săptămână, spre hazul nemaipomenit al celorlalți porci. ANUÞA: (Contrariată) Nu cred că ți-au făcut asta. BÃTRÂNUL: Da de ce trebuie să crezi? Parcă eu cred că sulă ăla de la partid îți dădea diplome pentru merite deosebite în muncă? Eventual pentru viteza la dezbrăcare, tot ce e posibil. BÃTRÂNUL: ( Mâna îi alunecă din nou spre halat.) ANUÞA: Jos copita ! BÃTRÂNUL: Numa puțin, tu, să-ți simt fluidul. ANUÞA:Vai de dumneata, că slabă minte ai avut de când ești. (Râde cu sughițuri. ) Da, acolo, la pension, ce-ai făcut atâția ani fără să simți nici un fluid ? BÃTRÂNUL: (Răde pițigăiat.) Am făcut pe dracu, parcă tu nu știi ce-am făcut.. Scena II Prin casă începe forfota. Se aud voci. Ușa se deschide și apar Mia și Elena în ținută de casă. Trebăluiesc ceva mai departe de cei doi. MIA: (Înțepat ) Uite dragă, la vârsta lui îi mai arde de femei! Și asta știi că n-are obraz, îl tapează de bani cu seninătate, îi ia toată pensia, un ban nu dă în casă! Mai ales de trei săptămâni încoace, de când nu poate umbla. ELENA: Măcar să nu te- audă cineva că te-a râde și cu fundu ! Pensia lui vă lipsește vouă, bată-vă focarea voastră ? MIA: (Cu năduf ) Nu ne lipsește, na, dar nici să ne creadă proști. Azi-mâine, trecem și noi din lume și încă n-am avut liniște în casă. Numa el comandă ca un dictator până și când să mă duc la budă, că Milu nu iese din vorba lui tătuțu, ca un mormoloc bătrân și bleg. Nu-i seamănă deloc ! ELENA: Tu ești culmea, Mia ! Doar n-o să spui acuma că ai tras la jug în casa asta, calce-te nevoia ! MIA: (Revoltată ) Ba să te calce pe tine, auzi ? ELENA: ( Zâmbește acru ) O fi el slobod la gură, da, încolo, tot ce-a strâns, pentru voi a strâns, că mie nu mi-a dat nimic. MIA: (Nevenindu-i să-și creadă urechilor.) Adică ce-a strâns pentru noiu, tu ? Truda lui, că banii nu-i ajungeau să-și sature canțulele. Pentru tot ce avem am muncit din greu toată viața, un ac n-am primit de pomană. ELENA: N-ați primit, dragă, n-ați primit, dar totuși...Pe mine nu m-a iertat niciodată pentru că m-am măritat cu un „pulitruc”, misionar roșu cum îi zicea el. Dar să știi că Nicu nu era din aceia care să-i îndoape pe soldați cu ideologie. Acasă îi băga în mă-sa pe toți, te rog să mă crezi. MIA: (Cu dispreț ) Mersi, Elena. Acasă putea să-i bage. Ca să vezi de unde sare dizidentu! Măcar să taci să nu te râdă curcile. ELENA: Uite, mă ! Da ce, ai fi vrut să-l dea afară din servici, să-mi rămână copiii pe drumuri ? Sau, mai rău, să-l fi băgat în vreun ospiciu, să-l îndoape cu tot felul de măgării, până ce devenea glumeț ca ceilalți. MIA: ( Batjocoritor ) Vezi să nu-l faci imediat erou al revoluției, când bietul de el a fost toată viața un lingău clasa-ntâi. Devotat cauzei! Înflăcărat ! (ridică mâinile spre cer.) ELENA: Bravo ! Și mi-o spui așa de la obraz. MIA: Exact ! Ce să mai vopsin cioara și să-i zicem papagal ! ( Își încucișează mâinile într-un gest nervos, gata să izbucnească, dar se oprește cu gura întredeschisă.) Să-mi mai spui, tu Elena, că nu-i adevărat. Uită-te la libidinosu de tată-tău cum o pipăie pe Anuța și proasta stă ca vaca la muls. ELENA: ( ușor jenată) Ce poți să-i faci, Mia, dacă așa-i firea lui ? Sau ești geloasă ? MIA: Să-ți fie rușine ! Tu-i semeni leit la nărav, nu Milu. BÃTRÂNUL: ( Întoarce capul mirat.) Uite că s-au sculat și fătuțele ! Ia să vedem dacă ați fost mirese astă noapte. ELENA: ( Jenată ) Papa ! BÃTRÂNUL : Papa, nepepa, dar..- ANUÞA: ( Râde necontrolat.) Doamne, domnu director, că multe mai poți lotoci ! MIA: ( Cu răutate ) Te distrezi, Anuța, mai ceva ca la circ. ANUÞA: ( Indiferentă ) Da ce să fac, doamna Mia, să plâng ? MIA: În primul rând să fii mai decentă, că vă vede lumea și vorbește. BÃTRÂNUL: (Mormăie ceva nedeslușit.) Hm! Vă vede ! Înseamnă că aici sunt inclus și eu. MIA: (sec) Evident ! BÃTRÂNUL: ( Mai serios) Evident este cu totul altceva, numai că tu nu vrei să recunoști. MIA: (Cu asprime ) Ană, vezi ce-i pe la bucătărie, că imediat ne așezăm la masă. ANUÞA: ( Din vârful buzelor, co o mișcare ostentativă a corpului) Da, doamnă. MIA: ( Supărată foc ) Vezi, tată, dacă-i dai nas, ajunge să mă sfideze la mine-n casă. Tustrei se așază la masă. BÃTEÂNUL: ( Cu seninătate ) Acuma să fim și serioși, draga mea. Că vrei sau nu vrei, fata asta stă aici pentru Nelu, nicidecum pentru mine, lucru observabil și fără microscop electronic. Că pe de altă parte mă mai distrez și eu puțin, ca să-mi mai treacă vremea, asta-i cu totul altceva. Bătrânețea lungă-i ca toamna târzie care nu știi niciodată când dă în iarnă. Destul că am un fecior călugăr, eu nu mă mai călugăresc nici în ceasul al doisprezecelea. Dumnezeu să mă ierte. MIA: ( Oftează ) Eu nu zic să fii sfânt, dar nici chiar așa. Că dumneata faci pe grozavul mai ales cănd te vede cineva. Așa ca să te dai mare sculă pe basculă. ELENA: ( O încotește discret. ) MIA: Tu, Elena, să mă lași în pace, bine ? ELENA: Da ce ai, dragă ? BÃTRÂNUL: ( Râde pițigăiat.) MIA:( Aproape că dă să plângă.) Atâta știi doar să râzi, bine-ți șade! Numai eu știu cât mă cătrănesc din cauza lui Nelu, că la 41 de ani nici prin cap nu-i trece să se însoare. Și asta pentru că l-ai legat de o... slujnică. BÃTRÂNUL:( Iritat de-adevăratelea) Cum să-l leg eu, tu, găină de avicola ce ești ? Păi el n-are pu...( Tușește gata să se înece.) Puls. Recxunoaște și tu că fata-i dotată cu tot ce trebuie ca să i-l ridice. MIA: ( Exasperată) Poftim minte de om trecut de nouăzeci de ani ! ( Își îndreaptă mâinile spre el ca și cum ar vrea să-l strângă de gât.) Că dumneata ești senil, e clar, dar Nelu-i de-a dreptul inconștient. Au alergat după el și încă mai aleargă fete drăguțe, educate, trecute prin școli înalte. Ce mai, de condiția lui ! Dar el nimic, numai Anuța ! De câte ori am alungat-o, dumneata ai adus-o înapoi. Păi e posibil ? BÃTRÂNUL: ( Marțial ) Uite că e posibil. Nu pot să-mi las nepotul neconsolat și strănepoata pe drumuri din cauza unor snobi ca voi. E doar sângele meu, nu ? ( Își ridică mânecile de la halat ca saă-și arate venele din brațul uscățiv.) MIA: ( Se ridică brusc.) Nu mai am cuvinte. Oi face pe dracu-n patru s-o alung din nou din casă. ELENA:(O trage de poala halatului) Stai cuminte, tu, că papa glumește ca de obicei. BÃTRÂNUL: ( Către Elena) Cine ți-a spus că glumesc? Nu glumesc deloc! Tu să-ți vezi de pulitrucu tău care face, drege, merge, vine toată ziua, fără nici un rezultat palpabil. MIA: ( Își ascunde fața în palme.) ELENA: ( răstit) De Nicu să nu te legi, că nu-i treaba ta ce face! E pensionar și se recrează după o viață de muncă. BÃTRÂNUL: Săraca muncă ! I s-au tocit buricele degetelor cît i-a scărpinat între coarne pe toți mastodonții comuniști. Acuma trebuie să se refacă dându-le limbi, că toți sânt miliardari de carton. MIA: ( Se așază din nou la masă, satisfăcută de cearta celor doi. ) ELENA: (Nervoasă ) De data asta chiar că mă scoți din țâțâni! Crezi că i-a fost ușor în armată cu o soție dintr-un mediu atât de „sănătos”? BÃTRÂNUL: Așa ! Tocmai de aceea trebuia să demonstreze contrariul, să fie plin de zel și să-i înfiereze pe dușmanii poporului. ELENA: A procedat corect, pentru că a trebuit să ne creștem copiii. BÃTRÂNUL: (Furios) Mă piș pă voi, nevertebraților ! V—ați târât, ați lins, v-ați cățărat, ați ajuns, iar noi am supraviețuit. Eu și bietul Virgil care nu și-a părăsit credința. (Se lasă o liniște stânjenitoare.) MIA: (Îmbunată) Ce vină avem noi dacă așa au fos vremurile? Dumneata de ce nu ți-ai văzut de treabă ca alți învățători ? BÃTRÂNUL: (Ridică degetul în semn de avertisment.) Pentru că eu nu sunt alții ! Pentru că am avut și am principii. ELENA: (Cu afecțiune) Nu te enerva, papa, că nu-ți face bine. (Încearcă să râdă.) Ai noștri au căzut, ai tăi sunt la putere. Să vedem ce vor face. MIA: ( Cu dispreț) Vor face pe ei, ce să facă ? Închid fabricile și dau afară mii de oameni, iar de agricultură-i doare-n cur. ( Ridică degetul la rândul ei.) Ãștia ți-s camarazii, ca să nu le zic altfel. Crezi că-i glumă să lași atâția oameni pe drumuri ? BÃTRÂNUL: (Se prinde cu mâinile de cap.) De când mi te-o adus mula de Milu în casă, ți-am spus că ești încuiată ! MIA: ( Smucindu-se) De ce-s încuiată ? BÃTRÂNUL: Pentru că nu înțelegi nimic din ceea ce se petrece în jurul tău. Nimeni nu vrea ca muncitorii să rămână fără servici, dar nu mai merge ca înainte că ne facem că muncim și să raportăm producții imaginare. Lucrurile trebuie schimbate. Să-ți explic pe înțelesul tău.. Uite, să zicem că îți fată scroafa mai mulți purcei decît câte țâțe are. Le dai tu să sugă la cei care sânt în plus ? MIA: (Înghite-n sec dezorientată, clipește des, dar își revine și contraatacă.) De bancuri știu că ești bun, dar realitatea este că voi, câțiva boșorogi, vă-nghesuiți la țâțe și „masele largi” n-au de unde să sugă. BÃTRÂNUL: (Își încoardă mâna dreaptă cu pumnul strâns.) Să sugă de-aici ! MIA:(Se abține cu greu să nu râdă.) Fără glumă că ați merita să vă ducă din nou la pension că n-ați învățat nimic. BÃTRÂNUL: ( Sughite cu nervozitate gesticulând dezarticulat. Se liniștește însă repede și râde cu acel râs enervant ca un chițcăit.) I- auzi-o pe discipula Anei Pauker ! Păi nu voi ați regulat clasa muncitoare de i-au sărit fulgii ? N-ați îndoctrinat-o până i-a ieșit idelogie marxistă prin hemoragie internă, externă și ELENA: ( jenată) Te rog, papa. Stai,totuși de vorbă cu niște doamne. BÂTRÂNUL: ( Dă din mână a lehamite.) Ai uitat, draga tatii, ce limbaj ”elevat” aveați în cercurile voastre roșii și cum vă detrăbălații ca porcii ? ELENA:Papa ! BÃTRÂNUL: Și cum vă călăreau activiștii cu acordul tacit alș soțiorilor ? ELENA: Te rog, papa . BÃTRÂNUL: ( Râde pițigăiat.) Îți mai aduci aminte, Lena lui tătuțu, de primsecretarul acela cu alură de congresman american cu care veneai la „țară” ? ELENA: (Luminându-se la față) Acuma-i ambasador. BÃTRÂNUL: Trebuie să recunosc că nu era prost. (Zâmbește) Dar pe tine ce te atrăgea la el, inteligența, puterea, sau fizicul? ELENA: ( Cu nostalgie) Toate trei. Aveam și eu nevoie, nu-i așa, de protecție și de puțină evadare din cotidian, ca să pot învinge stresul acela infernal. Ori poate crezi că noi eram scutiți de așa ceva ? Așteptem ca toată lumea să se producă schimbarea, chiar dacă nu ne era prea clar cât și ce anume trebuia să se schimbe. BÃTRÂNUL: (Disprețuitor) Noi așteptam, voi așteptați, ei, ele așteptau... ELENA: ( Mâhnită) Uneori ești nedrept judecând lucurile atât de...( caută cuvântul.) maniheist. BÃTRÂNUL: E vorba de principii nu de judecăți. Eu n-am abdicat niciodată de la doctrina creștin-democrată. MIA: (Sare ca arsă.) Asta n-o mai înghit! Niciodată n-ai fost nici creștin, nici democrat. Să le spui baliverne altora, nu mie . BÃTRÂNUL: ( flegmatic) De ce altora? Eu vreau să-ți spun ție. MIA: (Obraznic) Nu mă inte. ELENA: Taci, tu. MIA: De ce să tac, să mă creadă proastă ? BÃTRÂNUL: ( Râde pițigăiat) Cum să te cred altfel dacă ești proastă ? MIA: Poți să râzi, că râzi degeaba. BÃTRÂNUL: Râd că-mi place. MIA: ( Îi arată degetul mic.) hai, râde ! BÃTRÂNUL: (Face pe seriosul.) Acuma nu mă scapă. ELENA: ( Plictisită) Hai să schimbăm subiectul, papa. Zău așa. BÃTRÂNUL:( Cu afecțiune) Că bine zici, fata tatii. Cum îl chema pe secretarul acela frumos? ELENA:(Zâmbește tandru.) De ce te prefaci că nu știi? Avea nume de sfânt, papa. Îl chema Ilie și era om bun. Uneori era atât de stresat că nu putea dormi nopți de-a rândul. Dar când eram împreună, într-un loc retras, pe la cabanele acelea din adâncul pădurilor, încercam să uităm de noi și de lumea în care trăim. MIA: (Cu invidie) Săracii de voi! ELENA: (N-o bagă-n seamă) Am prins și eu vreo patru ani de fericire, cu încuviințarea lui Nicu, se-nțelege. Avea și el, vorba dumitale, o pulitrucă, de la ei, de la armată, drăguță, educată, pe care chiar o simpatizam. BÃTRÂNUL: (Îi trece mâna prin păr.) Fata tatii. ELENA: Lucrurile păreau normale. Copiii au crescut într-o familie, totuși, bună, modernă ca să zic așa. Nu le-a lipsit nimic, s-au realizat și acuma sunt la casele lor. BÃTRÂNUL: Singurul lucru cu care m-ați bucurat este faptul că ați crescut niște copii de care nu-mi este rușine. Scena a III-a Se aude scârțâitul ușii. Apare Virgil în reverendă, cu brâul roșu, cu tichia și cu crucea episcopală. Femeile dau să se ridice, oarecum stânjenite, dar le face semn să rămână la locul lor. VIRGIL: Bună dimineața. BÃTRÂNUL: Servus, dragul tatii. (Femeile bolborosec ceva nedeslușit.) VIRGIL:V-ți sculat devreme azi. MIA: (Cu smerenie) Așa ne sculăm în fiecare zi, preasfințite părinte. VIRGIL:( Afectat) Þi-am spus, draga mea, să-mi zici pe nume, că doar suntem în familie. MIA: (Sfioasă) Știu, dar nu pot...Abia ne cunoaștem. ELENA: Într-adevăr, frate dragă, ne-am văzut atât de rar... VIRGIL: Așa au fost timpurile, Dumnezeu ne-a încercat, dar nu și-a întors cu totul fața de la noi. BÃTRÂNUL: (Oftează) Noi am simțit-o din plin, în timp ce alții... ELENA: (Ndumerită) Cine, papa? BÃTRÂNUL: ( Râde pițigăiat:) Voi. ( Face un gest larg cu mâna.) Primsecretarul acela cu figură de american și alții, mulți alții.. ELENA: (Mâhnită) Nu pot să cred că gândești așa. Ce ai fi vrut, să ne punem cenușă în cap, să ne retragem în pustiu ? BÃTRÂNUL: (Cu un zâmbet amar) Ei, nu chiar în pustiu... ELENA: Þi se pare că am fost prea fericită? BÃTRÂNUL; (Evită răspunsul, continuând după o scurtă ezitare,) Care a fost cel mai frumos cadou pe care ți l-a făcut? ELENA: Cine? BÃTRÂNUL: Cum cine? El. ELENA: ( Senin) Vorbești de Ilie. ( Se gândește puțin.) Cel mai frumos a fost când m-a dus în Italia. Știi ce greu era atunci să ieși, mai ales eu, soție de ofițer, provenită dintr-o familie cu atâtea vedete retro. BÃTRÂNUL: Mda. ELENA: Atunci l-am vizitat pe Virgil la Vatican. BÃTRÂNUL: ( Uimit) Nu mai sapune! Ați cutezat voi să vă apropiați de cetatea papei? Dar dacă vă mușca vreun cardinal ? ELENA: Acuma nici chia așa. Puteam oare să nu-l vizităm pe Virgil când eram la Roma? BÃTRÂNUL: Puteați, pentru că aici ați declarat că nu aveți rude în străinătate și cu atât mai mult la imperialistul de papă. ELENA: (Jenată) Îmi cer scuze față de Virgil, dar cred că a fost soluția care ne-a avantajat pe toți. BÃTRÂNUL: Gar-ga-ră ! MIA: Dă-i pace, Elena, că numai dumnealui îi fără greșeală. VIRGIL: (Cu smerenie) Doar domnul nostru Isus Cristos este fără greșeală. BÃTRÂNUL: (grav) Și după aceea eu. MIA: (Nu se poate opri din râs,) Bată-te focarea dumitale. BÃTRÂNUL: (N-o bagă-n seamă, adresându-se Elenei.) Și ce ți-a mai plăcut în Italia? ELENA: (Se luminează din nou.) Capri. BÃTRÂNUL: Mda. Spiritul rătăcitor al nefericitului Tiberius... VIRGIL: (Tresare făcându-și semnul crucii.) Tiberius...blestemăția blestemățiilor...Dumnezeu să ne ferească! BÃTRÂNUL: ( Se uită la el uimit ca și cum l-ar vedea pentru prima oară.) Tu de ce nu te îmbraci civil prin casă? Azi o să fie cald. VIRGIL: (Zâmbește senin.) Noi avem canoanele noastre, tată. BÃTRÂNUL: Sigur că da, n-aveți voie să umblați în chiloți, dar ai putea lua pe tine un trening de-al lui Milu. MIA: (Indignată) Vai, tată socule! BÃTRÂNUL: Așa. Nici ție nu-ți recomand să umbli în chiloți prin casă. MIA: Vai ! VIRGIL: ( Se foiește pe scaun stânjenit) Scena IV POLINA, DOINA, MILU, NICu. MIA ( Își dă importanță exagerată:) Nelule, puneți mesele cap la cap, să putem servi dejunul cum se cuvine, că dup- aia avem treabă. NELU: Da, să trăiți ! MIA: Milule, ajută-l și tu pe Nelu. MILU: Da pă voi vă doare splina ? NELU: (În timp ce așază singur mesele, fredonează) Marina, Marina, Marina/ Rău mă doare splina/ Splina și ficatu/ Când te văd cu altu.. BÃTRÂNUL: Mnuța, Manuța, manuța/ Rău mă doare pu...hapciu ! NELU: (Abia își stăpânește râsul.) MILU: Azi ești în chef, tată. BÃTRÂNUL: Te-ai sculat și tu, Sulico ? Ia strig-o pe Anuța să vie cu mâncarea aia, că-mi chiorăie mațele de foame. Vă dați seama că n-am mai mâncat nimic de azi-noapte de pe la doișpe jumate. ( Către Virgil) Tu îți mai amintești de cântecul acela frumos Serile de la Moscova? VIRGIL: (Clipind ușoor) Cred că da. De ce? BÃTRÂNUL: Dar de Sulico? VIRGIL: A...așa ca prin vis. Dar nu înțeleg. BÃTRÂNUL: Sânt șlagărele casei. Și în plus de asta, ăștia ar trebui să se îmbrace toți în purpură ca și cardinalii. MIA: (Arțăgoasă) Dar dumneata cum ar trebui să te îmbraci ? BÃTRÂNUL: În alb ca neaua ca papa. ANUÞA: (Își bagă capul pe ușă.) Așezați-vă la masă, că sosesc. ELENA: ( Își duce un deget la bărbie ca și cum ar concepe un plan.) Papa și Virgil vor sta în capetrele mesei. Aici, lângă papa, tinerii noștri (Arată spre Nelu și spre Doina, aplaudați de toată suflarea.), iar noi, bătrânii, care pe unde putem. BÃTRÂNUL: ( Mirat) Tu bătrână? La vârsta ta, eu zburam peste obstacole de tot felul, ca de pildă garduri. NELU: Cine-i ca dumneata, bunule ? noi, cei de azi, care ne-ndopăm cu tot felul de chimicale ruginim pe la toate încheieturile încă din fașă. BÃTRÂNUL: Vrei să spui că eu eram deja fortificat pe când au apărut chimicalele. MIA: Dumneata ești ca gândacii de Colorado care se adaptează rapid la toate otrăvurile. BÃTRÂNUL: (Se uită la ea surprins.) Ia auzi ce știe păduchele de San Jose ! NICU: ( Pe ton de comandă) Hai! La masă toată lumea! Și tu, bătrâne, lasă gargara burghezo-moșierească că acuma sântem în democrație! BÃTRÂNU:( Se întoarce spre el mirat.) Te-ai trezit și tu cizmuliță ? Că ți se întâmplă mai tot timpul să dormi și în picioare. NICU: La cinci, nu ca tine la șase ! Lumea se așază la masă; târșâit de scaune, foială. Anuța aduce platourile. BÃTRÂNUL:: Altfel ce mai faci, soldățel de plumb? NICU: Mă uit la tine cum faci pe paiața. BÃTRÂNUL: Uită-te mai atent în oglindă, că n-ai văzut caricatură mai reușită cât îi lumea. Dar ziceam și io așa că dacă până acuma, într-o viață de om n-ai făcut nimic, poate că te dai pe brazdă de acum încolo. NICU: Mi-am servit patria, ceea ce nu s-ar putea spune și despre tine. BÃTRÂNUL: (Râde cam forțat) Sulea, vezi să nu te îneci: Clefăie mai pe-ndelete, că nu-ți ia nimeni cârnatul din gură. NICU: Ce să fac? BÃTRÂNUL: Să mesteci bine, mă, să nu ne faci vreun bucluc. NICU: Hai, lasă gargara. BÃTRÂNUL: Atunci, cel puțin mai uită-te-n jur. VIRGIL: (De câteva secunde bune, Virgil așteaptă în picioare, apoi face semnul crucii deasupra tuturor.) În numele Tatălui și al Fiului și alSpiritului Sfânt. Binecuvântează, Doamne, bucatele acestea și pe servii tăi.Amin. Poftă bună. NELU: ( Face turul mesei turnând în pahare, la bărbați pălincă, la femei lichior, pe lângă bătrân se preface că trece. BÃTRÂNUL: Ce faci, măi, mucea? Eu nu sânt în rând cu lumea? NELU:Persoanele sub optsprezece ani și cele peste nouăzeci sunt în embargou ca Sdam Hussein. (Se aud râsete.) BÃTRÂNUL: Poate vrei să vezi scula lui Sadam. ( Ridică pumnul în sus.) Toarnă ! NELU: Am înțeles, să trăiți ! BÃTRÂNUL: Apoi, așa ! BÃTRÂNUL : (Gustă din pălincă și plescăie mulțumit apoi se întoarce spre cele două femei străine, Polina și Doina.) Serviți cu toată încrederea că noi mai glumim câte oleacă. POLINA (Zâmbește cu subânțeles.) Mulțumim. E bine când lumea se distrează, dar aici nu prea știi când e glumă și când e serios. BÃTRÂNUL: Când vorbesc eu, să știi că-i serios. DOINA: E delicios, domnul, nu-i așa mamina ? MIA: Lasă, Doina, dragă că o să vezi cât îi de delicios când îi sta tot timpul cu el. Mai vorbim noi. POLINA: Eu îmi fac părerile mele și foarte greu mi le schimb. BÃTRÂNUL: (Se uită la ea și parcă abia acum remarcă faptul că este deosebit de frumoasă. Clipește ușor dezorientat apoi se întoarce spre Nicu.) Ai o verișoară frumoasă și cu caracter, cizmuliță. NICU: (Ar vrea să spună ceva, are gura ocupată cu un cârnat din care încearcă să muște, așa încât nu reușește decât să mormăie ceva nedeslușit.) POLINA: ( Măgulită) Vă mulțumesc, domnule Mureșan, sunteți deosebit de amabil. BÃTRÂNUL: Sânt obiectiv, dragă, și te rog să-mi spui simplu, bătrâne, așa cum îmi zic toți ăștia care stau la masa mea. MIA: (Tușește ostentativ) BÃTRÂNUL: Vezi, tu, să nu pățești ceva, să ne faci vreun bucluc. (Se întoarece spre Polina.) Numele îmi este de altfel destul de străin...În pușcărie am fost un număr oarecare, aici sunt Bătrânul. ANUÞA: (Scapă un pahar care se face țăndări. Rămâne încremenită, ca și când s-ar fi întâmplat o catastrofă. MIA: (Izbucnește violent.) Unde ți-i capul, tu, mulă? Adună cioburile si fii atentă că prea ți-ai luat-o la cap! Dar îți scot eu gărgăunii , de asta să fii sigură! BÃTRÂNUL:Să nu dramatizăm. Cioburile aduc noroc. VIRGIL: ( Care nu se atinsese de mâncare, i se adresează Anuței cu blândețe.) După ce aduni cioburile, te rog să-mi faci un ceai. BÃTRÂNUL: ( Mirat) De ce nu mănânci ceva mai consistent? VIRGIL: Nu obișnuiesc atât de dimineață. BÃTRÂNUL: Treba ta, dar nu e bine. Omul trebuie să mănânce bine dimineața, să aibă forță de muncă, să aibă energie. ( Bate cu furculița într-un pahar și așteaptă să se facă liniște.) Cine poate să-mi spună de ce v-ați adunat voi astăzi, aici ? NUCU: (După ce înghite ce are în gură.) Ca să ne putem împrăștia. BÃTRÂNUL: ( Plictisit) Þi-am mai spus să ai grijă să nu te îneci. Acuma vorbim serios. (Așteaptă un răspuns, rotindu-și privirile de jur împrejur cu brațele larg deschise, dar neprimindu-l, răspunde tot el. ) Ca să vă prefaceți că mă sărbătoriți și eu să mă prefac încântat de toată mascarada asta.( Romoare, indignare) NELU: (Jovial ) Ne prefacem, nu ne prefacem, principalul este că sărbătorim. BÃTRÂNUL: Pardon. La un singur capitol nu vă prefaceți, cu excepția lui Virgil. MIA: La care ? BÃTRÂNUL: La înfulecat. Cu toții vă umpleți burdihanele, cât încape, numai bietul Virgil trebuie să pară in fața voastră „cumpătat”, dar va „ciuguli” câte ceva pe la bucătărie, așa, din picioare. (Indignare generală, doar Virgil zâmbește blajin, mulțumindu-se să privească absent spre fundul curții. Bate din nou cu furculița în pahar.) Dacă tot v-ați adunat la gluma asta, vreau să vă dezvălui un secret. Știți cu toții că de-a lungul întregii vieți am sperat să găsesc comoara Cesarului; m-am zbătut, am visat, mi-am făcut planuri, dar în zadar. Când tocmai credeam că că n-o să mai apuc s-o vad, am dat peste ea și, culmea ironiei, nu m-am bucurat prea tare, pentru că acuma nu-mi mai folosește la nimic. ( Rumoare) E aici, în casă.Trebuie s-o găsiți. Cel peste care va da norocul, va primi jumătate din ea, restul urmând să se împartă în mod egal celorlalți. E fabuloasă, atâta pot să vă spun! Aveți libertatea să scotociți peste tot; încăperi, șuri, hambare, pivnițe, poduri, cămări, etc. Toți cei prezenți în momentul startului au drepturi egale. (Bate din palme.) La treabă ! Cortina