Agapa inocentilor(V)

Agapa inocentilor (V) În vila somptuoasă a generalului Lazăr Stelian, alintat Stely, totul este superordonat și strălucește de curățenie. Sufrageria spațioasă e ticsită de mobilă scumpă, sculptată in lemn masiv, cu vitrinele pline de bibelouri originale, extrem de prețioase, aduse din țări exotice’ iar pe pereți tronează câteva reproduceri perfecte după pictori celebri. Masa e aranjată cu mult rafinament ca pentru o ocazie festivă la care sunt așteptați oaspeți de excepție. Mai la o parte, pe canapea, domnișoara Letiția răsfoiește plictisită o revistă de modă occidentală, oprindu-se din când în când la câte ceve care i se pare demn de reținut, dar trece în cele din urmă mai departe, cu același sentiment de lâncezeală de care nu se poate detașa în ruptul capului. Aude pași în vestibul, apoi ușa se deschide și intră doamna Georgeta cu un aer proaspăt, aproape exuberant. -Salut, Muțu. Ce mai Faci? Iar ti s-au înecat corăbiile de pe marea furtunoasă a sentimentelor? Letiția face o grimasă, dar preferă să nu zică numic și să pară cufundată în cercetarea revistei. Maică-sa se apropie, se sprijină cu tot corpul pe umerii ei și-i strigă tare la ureche: -Hei, nu se aude ? Agasată, Letiția o îndepărtează ușor ca un om care se simte deranjat și care încearcă să scape de cineva incomod. -Ce ai mami, dragă,? Exaltarea asta mi se pare cam suspectă. Și apoi de câte ori ți-am spus să nu-mi mai zici Muțu? Că nu mai sunt de mult la grădiniță! Georgeta izbucnește în râs, face o piruetă apoi se depărtează și caută ceva într-un sertar al mobilei. -Uf! suspină ea degajat, fără prea multă afectare. De dimineață caut un instalator, dar crezi că poți să dai peste vreunul? Aș! Am umblat pe la toate unitățile. -Pe jos? -De ce ești rea, dragă? Doar știi bine că nu poate fi așa. Cum crezi tu că doamna general s-ar putea umili să umble pe jos? Păi de ce are taică-tău mașină de serviciu? -Ca să asigure securitatea statului. -Ei,na! S-o asigure când n-am eu probleme. Letiția o măsoară din priviri cu un straniu sentiment de invidie. La cei patruzeci de ani abia împliniți, maică-sa arată aproape ca o adolescentă, corp suplu cu forme apetisante și mai ales picioare deosebit de robuste și de frumoase ca și cum ar fi fost modelate de un sculptor priceput în a sublinia senzualul debordant. Ãsta a fost punctul forte care l-a dat gata pe Stely, pe atunci proaspăt locotenent, ahtiat de dragoste, care umbla după ea ca un câine în călduri, deși șmechera îl ținea la distanță, oferindu-i cel mult un sărut pasional, în poartă, când o conducea acasă. Avea abia optsprezece ani când s-a măritat, imediat după bacalaureat, spre marea mâhnire a mamei sale, decisă s-o trimită la studii. A acceptat cererea lui abia după ce s-a încredințat că îl arae în degetul mic și la nouăsprezece ani a avut-o deja pe ea. -Șofer tot Georgică ? se interesează cu o nuanță insidioaă în glas. -Tot. Și ce vrei cu asta ? -Nimic. Am întrebat așa, din curiozitate. -Vrei să insinuezi că mă culc cu el? pufnește într-un râs degajat ce denotă multă indiferență și în același timp deplină siguranță de sine, dovadă că nu dă socoteală nimănui în legătură cu viața ei intimă. -Nu știu. -Crezi și tu, cu alte cuvinte, că soțiile de ofițeri ”cad” la prima adiere de vânt. Nu-i frumos să o suspectezi de așa ceva pe mami, chicotește din nou, sărutând-o pe frunte. -Nu chiar la prima... Georgeta se așează pe canapea, lângă ea. E puțin uimită, dar deloc contrariată. -Chiar dacă ar fi așa, tu ar trebui să eviți subiectul ăsta, pentru că sunt mama ta, nu? Sigur că, din punctul de vedere al diferenței de vârstă dintre noi, ne-am putea permite să purtăm și astfel de discuții, deși... Probabil că m-am măritat prea repede. Puteam să aștept trei-patru ani, să-mi trăiesc tinerețea, dar taică-tău n-a știut decât una și bună, pentru că tare îi sfârâiau călcâiele după mine și n-a fost chip să scap de el. Dar nu e bine deloc să te măriți de copil, crede-mă, că te năpădesc problemele vieții care sunt cu totul altele decât cele din perioada prematrimonială, ca să zic așa, când toate ți se par roz și azur prin prizma simțurilor întărâtate la maximum. Și apoi chestiunile intime nu le dezvălui altora, oricât de apropiați ți-ar fi, ele îți aparțin doar ție. Așadar tu crezi că fac dregoste cu Georgică, soldat în termen la brava securitate... -De ce nu? continuă, Letriția pe același ton nonșalant și ambiguu. E băiat frumos, cult, și mai ales puternic.… Georgeta sare de pe canapea indignată. -Tu ești geloasă, fată. Cum să-ți spun, nu că l-ai dori pe Georgică, dar acesta este comportamentul tipic al copiilor față de părinții lor, atunci când bănuie că ar avea vreo legătură, pentru că, în genere, copiii sunt hiperposesivi și nu admit să împartă afecțiunea părinților lor cu nimeni. Dar, scuză-mă, nu mi-ai vorbit așa niciodată. Nu știu cum s-o iau, ca pe o glumă, sau ca pe o impolitețe ? -Ia-o cum vrei. Să știi însă că nu sunt singura care a remarcat frecventele tale „ ieșiri „ cu junele, de câte cinci-zece ore mari și late, în afara Bucureștiului. -Așa, care va să zică, „ies” cu tinerelul. Și ce dacă ies? Nu știu de ce te-ar deranja pe tine dacă pe taică-tău nu-l deranjează, că el cu Securitatea se culcă, cu Securitatea se scoală, iar de „ieșiri” nici nu prea poate fi vorba. Letiția sare de pe canapea și o îmbrățișează cu multă afecțiune, simțind-o atât de proaspătă și de plină de viață ca și cum i-ar fi o soră puțin mai mare. -Glumeam, iubito. N-am vrut nicidecum să mă amestec în treburile tale ci doar să te tachinez un pic. -Iar eu voiam să-ți arăt asta, surâde Georgeta, întinzându-i Luceafărul. Se pare că tânărul are viitor în litere; îl apreciază toți cei mari, cu toate că ciracii ăștia ai lui tată-tău nu sunt prea încântați de ce scrie. -Ca să vezi! Ori îl seduc, ori îl fac praf, conchide Letiția apucând revista. După câte știu, ar trebui să apară deja și te previn că nu-mi scapă. Îl sechestrez în dormitor și îți promit că în câteva ore îi scot gărgăunii din cap. -N-am văzut, n-am auzit, îi face șmecherește cu ochiul, dar rămâne de văzut ce va zice her general. -Nu mă împisică, îl potolesc eu și pe el. Se aude zornăit de ială întoarsă și clinchet de chei, apoi ușa se deschide și intră generalul foarte bine dispus, radios, ca în zilele lui cele mai bune. Este un bărbat înalt, cu alură atletică, manifestând o ușoară tendință de îngrășare, are părul alb-argintiu tuns scurt, perie, însă trăsăturile feței îi sunt tinerești. -Salut, tipeselor! Ce faceți, vă certați? -Te-nșeli, Ursulețule. Noi nu ne certăm niciodată. Îi citeam mamei ceva interesant din revista asta. Generalul le pupă pe amândouă apoi ia revista și se așează pe canapea. Se uită atent la șmecherul care-i zâmbește din poza tip buletin, din colțul paginii și parcurge fugitiv câteva fraze din text. E bun rău, tipu, conchide uitându-se spre Letiția. Pe el sau invers! râde zgomotos, gata să se spargă. Îl avansăm în grad că-i sublocotenent, nu-i așa, și-l punem șef la cultură, adică peste ăia care filează cultura, cenzura.Hohotește de-i sare burta ca la cutremur. -Ce vorbe-s astea, măi? O-nveți pe fie-ta să agațe bărbații? -Ce o-nvăț! că doar știe ea ce și cum, că nu-i călugăriță. Nu-i așa Muțu lui tătuțu? Hai tu lângă tata. Letiția ocupă loc pe dormeză, lângă el, încercând să-și găsească o poziție cât mai comodă. Îl dăm gata, nu-i așa ? -Îl dăm, aprobă, Letiția pe un ton foarte decis. -Vai, Stelică, se ofensează Georgeta. Așa discuți tu cu fie-ta care nu-i un băiețoi de la tine din cazarmă? -Lasă, dragă, nu te mai fandosi. Mai bine spune-i la zevzeaca aia de Florița să pună ceva pe masă că nu vă văd de foame. -Ba zevzec ești tu, ripostează femeia intrând cu supa, că nimic nu te interesează, în schimb aștepți să-ți pun în farfurie. Nu te gândești că nu ai asta, nu ai aia, nu ai aialaltă și de câte ori ți-am spus numai săptămâna asta. Poți bate toaca la urechea surdului! -Am procurat de toate. Un vagon! Atâta doar că nu le-am adus. Tu crezi că numai astea mi-s pe cap ca ție? -Dar oare ce poți avea atâtea ? Dacă nu ești în stare să te aprovizionezi, să mânânci la popotă! -Hooo! La popotă n-am mâncat și nu mănânc, iar pe cap am ce am. Chestii pe care tu nu le pricepi cu intelectul tău de gâscă. -Știu, bați din gură toată zia la bieții oamenii ăia ca cânii la stele. -Ca,virgulă, cânii . -No, lasă-mă. Mie să-mi aduci alimente dacă vrei să – ți fac de mâncare ce-ți place. -Bun. Ai aici telefon, suni și spui atât: acțiunea x, după care lucrurile se pun în mișcare și totul ți se servește pe tavă până la cel mai neânsemnat articol de pe lista aia scrisă atât de caligrafic, însă cu ceva greșeli de ortografie. Dacă nu faci asta, mâine uit iar, tu nu-mi faci mâncare și eu te fac aeroplan. Râde gâlgâit, gata să se înece, schițând un gest de lovitură directă, dar își duce mâna brusc la tâmplă și se scarpină în cap satisfăcut că a speriat-o pe Florița. -Haideți să clefăim că imediat trebuie să mai dau o raită pe la unitate. De câteva zile nu-mi place atmosfera, presimt că o să se întâmple ceva. -Fugi de-aici, îl liniștește Florița. Suntem în treisprezece decembrie, zi cu ghinion, după părerea ta care crezi ca babele în superstiții penibile, în schimb nu crezi în ce trebuie. Ar fi cazul să-ți revizuiești atitudinea, accentuează reântorcându-se la bucătărie. -Florița asta mă calcă pe nervi, oftează generalul. Dacă nu mi-ar plăcea atât de mult mâncarea de acasă, aș da cu ea de pământ și aș expedia-o direct în frumosul nostru sat natal. -Nu-ți strică nici ție puțină morală că altfel o să ți se urce la cap crezând că ești Dumnezeu. Și apoi e vară-ta care nu mai are acolo mai pe nimeni, că de Vasile ar putea muri cu zile. Las-o-n pace. -Bun. Atunci, cât stau pe-acasă, să-i puneți căluș. Ia să vedem ce crie băiatu-n revistă. -O poveste de dragoste foarte originală. -Gar-ga-ră ! dă din mână plictisit. Să ți-o demonstreze practic, la dunga patului, nu în revistă. Povești pot să-ți spun și eu mai originale decât ale lui. -Vai, Stely! Þi-am zis să mai lași vocabularul cazon la cazarmă, că-mi arde obrazul de rușine. -Vezi ca nu care cumva să... Letiția râde discret, ținându-și nasul în farfurie, dă să spună ceva, dar se oprește văzând că intră Florița. -Cum stai cu friptura? o ia la rost generalul. Vezi că dacă e prea arsă, s-ar putea să nu se știe. -Te pomenești că te dor măselele cu care ronțăi până la cel din urmă oscior și n-o să poți mânca carnea prăjită după toate regulile gastronomice. - Mânca, virgulă, carnea, fără caca la masă. I-auzi, măi, după regulile gastronomice! Și cine stabilește regulile astea? -Tu să nu-mi dai mie lecții, bun? Mai bine ți-ai instrui răcanul de la poartă, că ai un musafir și-l ține în stradă de o grămadă de vreme. Generalul sare ca ars și se repede spre ușă, pe lângă Florița le face niște semne complice și elocvente în acellași timp celor două femei apoi strânge farfuriile și pleacă la bucătărie. Georgeta și Letiția așteaptă nerăbdătoare, fără să schimbe nici un cuvânt, limitându-se la niște priviri pline de înțeles. Se aud pași în vestibul și vocea foarte binevoitoare a generalului, lucru extrem de rar dacă nu neîntâlnit. -Intră, dragă. Nici nu știi cât ne bucurăm că ai trecut pe la noi. -Vă mulțumesc, dar nu prea am mult timp, se aude o voce mai degrabă reținută decât timidă. -Lasă, domle. Ce timp nu ai că doar ești în vacanță! Ia uitați-vă fetelor, vorbeam de lup și lupul la ușă. Letiția și Georgeta se ridică și îi ies în întâmpinare văzând că nu se mișcă de lângă ușă. -Se poate, îl mustră matroana, să fii atât de reținut la noi? Că doar nu suntem străini. Simte-te ca acasă. Amândouă îl pupă pe rând, Letiția ceva ma apăsat și schimbă câteva cuvinte absolut convenționale despre drum, despre timp și despre cei de acasă. -Iertați-mă, încearcă să se scuze Ovidiu dar...… -Știu, sare generalul, vii de pe drum și nu te-ai spălat pe picioare. -Vai, Stelică, exclamă Georgeta revoltată. Cum poți să spui așa ceva? Îmi crapă obrazul de rușine. -Ce știi tu, dragă? Între ofițeri nu există ipocrizie. Ce-i în gușă, și-n căpușă. La ce armă ai făcut armata? -La infanterie. -Iepuraș de câmp ,baza armatei. Unde pune infanteristul piciorul, e pământ ocupat, sau dacă vrei eliberat. Floriță, hei, n-auzi? strigă generslul. -Ba aud că nu-s surdă, își scoate capul Florița din bucătărie. Ce vrei? -Sărut mâna, tanti Falorița, se luminează la față Ovidiu când o vede și se repede s-o îmbrățișeze ca pe un prieten drag. Ce mai faceți ? -Mulțumesc lui Dumnezeu, bine. Viață bună, dar mi-i tare dor de-acasă. Ce-i nou pe-acolo, dragă? -Nu prea multe, așteptăm sfântul Crăciun. Generalul urmărește impacient conversația celor doi și în cele din urmă intervine pe ton de comandă. -Floriță, spală-l pe picioare și dă-i băiatului o pereche de ciorapi de-ai mei, să se simtă mai comod! Lasă că știu eu cum sunt astea, îl bate pe Ovidiu părintește pe umăr. Nu trebuie să te jenezi, că și mie-mi put picioarele după o zi de tropăială încoace și-ncolo, chiar și prin birou. Bărbații transpiră, ce mai, că de-aias bărbați, dar cel puțin nu umblă cu tampoane. -Stely! îl dojenește Georgeta pe un ton extrem de aspru. Vezi că nu ești la cazarmă printre neciopliții tăi, unde fiecare al doilea cuvânt este o măgărie. Mai cenzurează-ți și tu expresiile când ești în public. Lasă băiatul să intre încălțat. -Ei, cum o să intre încălțat? protestează generalul. Voi, femeile sunteți cu doauă fețe. Mie toată zia bună ziua îmi faceți morală că nu am grijă să întrețin curățenia, iar lui vă prefaceți că-i dați voie să intre încălțat când în realitate nu vă convine. -Stely, dragă! -Ce ai, puiuț? Știi doar că regula e regulă pentru toată lumea, fără excepție. Noi, militarii, regulăm tot ce ne iese-n cale, nu-i așa Ovidiu ? -Da, da, râde Georgeta să se prăpădească. Voi, militarii, sunteți niște scule prima a-ntâia. -În fine, mamă, intervine Letiția agasată. Lăsați-l să se spele, să facă ce vreți voi, dar nu-l mai țineți la ușă, că mă inervați cu pedanteria voastră prăfuită și de prost gust. -Hai, pune sacoșa aia undeva și execută spălatul pe picioare ca la infanterie, îl îndeamnă Generalul pe un ton familiar. -Nu e numai asata, se scuză Ovidiu timid. -Dar ce mai e? se miră Generalul. -Nu sunt singur. -Dar cu cine ești? îl întreabă Georgeta pe un ton evident nepoliticos, de-a dreptul tăios, ca o lamă de oțel, care lasă să se înțeleagă fără nici un fel de echivoc faptul că alte persoane nu sunt dorite în casă. -Cu o colegă și cu un prieten. -Cu ce colegă? se neliniștește Letiția. -De serviciu, replică Ovidiu deranjat de tonul ei imperativ. Profesoara de naturale de la noi de la școală. -Dar la București, ea e cu tine, sau cu el ? -Cu amândoi. -Cum, cu amândoi ? -Simplu. Am plecat de acasă împreună, toți trei, având fiecare propriile lui probleme, în direcții total diferite:la Universitate, la Editura Cartea Românească și la Ministerul Agriculturii. -Și ei unde sunt acum ? -Mă așteaptă în stradă până vă dau pachetul trimis de baciu Vasile. Georgeta se uită la bărbatu-său îngrijorată, pentru că știe că la ei în casaă nu poate intra chiar oricine, dar și jenată de penibilul situației, deși nu este deloc persoana care să-și facă complexe de acest fel. -Păi, nu se văd jos, încearcă să se eschiveze Generalul. -Pentru că nu i-a lăsat santinela să se apropie. Pe mine m-a recunoscut soldatul, fiindcă tot el era de gardă și când am fost data trecută. -Ai văzut? se entuziazmează Generalul. Păi cum să nu te recunoască, dom’le dacă asta-i este menirea? Îl avansez și-l las în permisie, pentru că-i băiat deștept. Hai, că-i fi obosit de pe drum. -Nu sunt, surâde Ovidiu. -Ați călătorit la vagonul de dormit. -Nu. Suntem aici de ieri. Am dormit la un hotel în Panduri. -Culmea! sare Letiția ca arsă, și-mi spui asta cu seninătate. Cine cu cine a dormit într-o cameră? -Toți trei, dar nu s-antâmplat ce crezi tu. Noi suntem prieteni buni, atâta tot. -Un drac! Toate prieteniile dintre bărbați și femei duc în cele din urmă în pat. -Să nu exagerăm, Letiția. Mai există și excepții, categoria așanumiților fraieri, printre care cu modestie mă număr și eu. -Nu te cred, se oțărește Letiția și drept pedeapsă îți pun porție triplă de mâncare, apoi vedem noi dacă lași ceva că te iau pe sus și te duc la hotel în Panduri! Adică noi ne știm de când eram la școala primară și acum să vină alta de nu știu unde și să...… -Nu vine nimeni de nicăieri, încearcă s-o potolească destul de neconvingător și de nesigur pe el Ovidiu. -Calmați-vă, copii și așezați-vă la masă, că mă duc și după ceilalți. Prietenii lui Ovidiu sunt și prietenii noștri. Tinerii iau loc la masă în timp ce Georgeta le aduce alte farfurii. -Acum să nu-mi spui că ai mâncat. -Chiar am mâncat. -Unde? -La restaurant. Letiția pocnește din palme revoltată și se ridică brusc de la masă, gata să explodeze. -Bravo! Mănânci prin cârciumi când știi că vii la mine!…Eu una nu mai reușesc să te-nțeleg. -E o situație puțin mai delicată. Nu pot s-o las pe Nela singură prin hoteluri. -Nu poți. Dar parcă ziceai că mai e cineva. -Tocmai că nu pot s-o las cu Druță nici măcar o clipă, pentru că ăsta-i un necioplit și un derbedeu sadea în care nu poți avea încredere nici cât într-un negru străin. -Cu alte cuvinte o protejezi. -Normal. Dicuția, suficient de aprinsă, riscă să degenereze în ceartă, dar ușa se deschide și se aude vocea amabilă a Generalului care-i invită pe cei doi prieteni ai lui Ovidiu să intre. Letiția se ridică și-i poftește și ea zâmbind cam forțat, examninând-o cu neliniște pe noua venită. Le strânge mâinile suficient de crispat pentru ca cei doi să priceapă că nu sunt deloc bineveniți și, cu niște gesturi extrem de largi, le dă de înțeles să se așeze la masă. -Vă rog să nu vă deranjați, dar noi ar trebui să cam plecăm. Nu-i așa Ovidiu ? -Unde să plecați? Se impacientează Letiția. -Să mai vedem orașul, pentru că de la marginea țării nu putem veni în fiecare zi la București. -Așa. Și pe urmă ? -Pe urmă, presupun că vom merge la hotel, abordează Nela un ton obrăznicuț, văzând cum o tratează cealaltă. -Hotel la care „dormiți „ în aceeași cameră. -Sigur, „dormim”, accentuează Nela pe cuvântul în cauză, fapt care o scoate din sărite pe Letiția, în stare s-o apuce de păr, dacă n-ar fi la ea în casă, de față cu taică-său. -Ia lăsați voi flecăreala și, la masă, fuga, marș! ordonă Generalul ca la instrucție. Nu există scuze, nu există motive de refuz, precizează în mod explicit. Își freacă apoi mâinile ca un copil, apucă sacoșa și intră cu ea în bucătărie, de unde se întoarce extrem de repede cu două sticle în mână, la care se uita buimac. -Ascultă, măi, frână, dacă crezi că-ți poți bate joc de mine, te înșeli! Te halesc cu pene cu tot așa scârțalău de povești pentru babe leșinate cum ești. -Dar ce s-a întâmplat? întreabă Georgeta îngrijorată. -Chiar e grav, tăticule? se neliniștește și Letiția. -Dacă dumnealui crede că își poate permite orice, se înșeală. Sigur, noi întotdeauna am fost ca în familie, dar…să-mi aducă mie ulei și oțet înseamnă sfidare, înseamnă aluzie evidentă, înseamnă...… Se lasă o tăcere grea, timp în care generalul rămâne cu sticlele în mână prostit, iar Ovidiu încearcă să bolborosească ceva de neînțeles, pentru că în gât i se opresc noduri grele și cuvintele i se sting pe buzele tremurânde. Nmai Druță izbucnește în râs așa cum obișnuiește el să hohotească, sănătos și fără nici o reținere, indiferent de împrejurare. -Ce râzi, dom’le, așa a proasta? îl întreabă Generalul morocănos, după ce se mai potolește cât de cât. -Râd de proști, nu a proasta, îl corijeajă Druță pe un ton tăios. Generalul tresare vizibil, se uită atent la zdrahonul din față care-l privește cu o indiferență dezarmantă și nu-i vine de loc să creadă că asta i se întâmplă chiar lui, în propria casă. -Măi, omule, tu nu știi cu cine vorbești? -Vorba lui Ovidiu, chiar dacă aș vorbi cu Papa...… -Doamne, oameni buni, sare între ei Georgeta, ce-s prostiile astea. Letiția, fă ceva, nu sta ca o momâie! -Deci așa, cuntinuă Generalul peste umărul soției. -Chiar așa, continuă Druță. -Lasă că-l vezi tu imediat pe Papa în pielea goală! Letiția sare si ea și face zid împreună cu maică-sa, pentru a-i bara drumul spre Druță . -Hai, tata, îl imploră ea, nu te mai burzului ca un rățoi călcat pe coadă. -Vezi că te rățoiesc eu imediat de...… Letiția se întoarce spre Druță cu disperarea întipărită pe față și-l roagă umil: -Hai, spune, de ce ai râs? -Pentru că un țăran amărât și bătrân, care a călătorit un timp cu noi în compartiment, avea o sacoșă exact la fel și, la coborâre, a luat-o din greșeală pe a lui Ovidiu. -E, pe dracu! exclamă Generalul uimit și în același timp calmat. -Pe dracu, pe nedracu, bătrânul s-a ales cu o pălincă bună. -‚Tu-l în dinți de țopârlan și tocmai cu pălinca mea! Dacă ar ști a cui este, mă tem că i-ar sta în gât. -Norocul omului nu-l poți lua, respiră Georgeta ușurată că situația s-a detensionat. Vezi că poate se mai găsește pe-acolo prin debara, că doar nu bem noi numai palincă. -Ba vezi tu, că știi mai bine, de ce să văd io! Se-ntoarce apoi spre Druță și-l măsoară îndelung din cap până-n picioare: -Și cum e cu Papa? -Păi, Sfântul Părinte e bine , sănătos, la Vatican, se roagă... -Serios? -Foarte. Generalul se prăpădește de râs, acoperit însă total de hohotele vulcanice ale lui Druță. -Tu ești figură mare, mă, parcă am auzit ceva, așa în treacăt, despre tine. -Ce anume ? -Că ești figură mare, îl amenință amical cu degetul arătător, dar păstrându-și zâmbetul destul de reținut. Nela încearcă în fel și chip să-l atenționeze pe Ovidiu să mai termine cu discuțiile că ar fi cazul să și plece, gestică surprinsă însă de Letiția care se ia cu gura de ea. -Hai, dragă, nu te mai fandosi atâta. Acuma sunteți aici și rămâneți aici. -Dar avem treburi. -Chiar dacă aveți.Mâine vi le rezolv EU pe toate , pe urmă, o zi-două, vedem Bucureștiul. -Excelent! Ideea mi se pare foarte bună, aprobă Druță. De ce n-am avea voie să ne mai relaxăm și noi puțin? -Vă ordon categoric să rămâneți la noi, intervine Generalul foarte autoritar. Nu admit să dormiți prin hoteluri când aici avem atâta spațiu. Nu se poate! Nela nu reușește să-și reprime un gest nervos de nemulțumire pe care-l surprinde și Generalul și de aceea încearcă să o liniștească cum crede el de cuviință. -Nu vă faceți probleme, domnișoară, aici fiecare are camera lui, chiar și oaspeții, așa că n-o să vă deranjeze nimeni, vă asigur. Între timp sosește și Georgeta cu sticla de pălincă în mână și o trântește pe masă îmbufnată. -Fir-ar a dracului de pălincă, pufnește ea. A trebuit să le întorc toate pe dos ca să dau de ea. Parcă n-ați fi putut bea un coniac rafinat ca niște domni, nu ca tărănoii. Mai bine aduceam un coniac. -Dar cine te opreșțte, dragă, să aduci și coniac? Eu însă prefer să beau pălincă, pentru că m-am gândit să nu mai plec azi nicăieri, așa că o să-mi permit să beau multă pălincă. -Bea, tăticule, îl alintă Letiția, că și așa prea te stresezi cu serviciul și de tine n-ai timp niciodată. Druță râde din nou în stilul său caracteristic, molipsindu-i și pe ceilelți. -Când ești beat seara de palincă, dimineața ești bun de...… \"lucru\", ilustrează cu niște gesturi mai mult decât evidente despree ce fel de lucru este vorba, făcându-le pe unele doamne să se jeneze, nu însă și pe Georgeta care nu-și deslipește ochii de pe el o clipă, deși bagă de seamă nemulțumită cum acesta își lăsa din când în când uriașa mână pe piciorul Nelei cu agilitate de reptilă. Se bea mult și în trepte; Generalul pălincă, iar băieții coniac. Ovidiu se menține în limitele decenței, Druță e cherchelit, iar Generalul beat turtă. Florița tot duce și aduce supa de la încălzit, dar în cele din urmă nu servește nimeni, limitându-se toți doar la aperitive și la fripturi. S-a ajuns în faza beției în care vorbește toată lumea și nu ascultă nimeni, în care se fac apropouri jenante când direct, când mai voalat, dar care, în general, nu supără pe nimeni. Ca întotdeauna, Druță se dovedește imperturbabil în intenții și total lipsit de complexe, așa încât mâna îi alunecă din ce în ce mai sus pe coapsă spre disperarea Nelei care se vede abandonată într-un moment extrem de dificil, când te simți vulnerabil și neajutorat, când te copleșește deznădejdea și nu prea vezi cale de ieșire. Mai mult, o cuprinde un nestăvilit sentiment de gelozie, văzându-i pe Ovidiu și pe Letiția sporovăind undeva deoparte, ca să nu-i deranjeze nimeni și mai ales o dezgustă ultrarăsuflatele bancuri cu Bulă ale Generalului la care, vrând-nevrând, trebuie să râdă. Georgeta se apropie de ea din politețe și înfiripă o discuție absoluut formală, prilej de a-l atenționa pe Druță cu multă discreție că e dispusă să o suplinească pe Nela. Zdrahonul pricepe dintr-una și, pe după tânăra care-l neglijase total, își lasă mâna grea pe spatele ei viguros, făcând-o să se cutremure de plăcere. S-a înserat demult, atmosfera începe să lâncezească și mai ales Generalul dă semne tot mai clare de oboseală, răstoarnă pahare și se clatină pe scaun gata să cadă. Letitia se apropie de el dezgustată de postura in care se află și-l zgâlțâie suficient de tare pentru ca acesta să se încrunte, gata s-o pocnească. -Hei, la culcare ordonă ea, așa cum obișnuiește și el să facă uneori. Ospățul s-a terminat. -Vrei să spui că sunt beat, mormăie, clătinându-se tot mai tare. -Mort! -În pat, fuga marș! Intervine și Georgeta. -De acord, dar din casă nu iese nimeni până dimineață, pentru că santinelele au în consemn. …Băăăăi, aici nu-i țara lui Papură-Vodă, ați înțeles sau nu? -Vă e clar? se întoarce Letiția spre cei vizați. Vrând, nevrând, trebuie să dormiți aici. -Câte doi într-un pat, dă să se întindă Druță spre Nela care însă fuge într-un colț al livingului. -Avem camere destule, de ce să vă înghesuiți, încearcă Georgeta să glumească. -Și Dumneavoastră tot singură în cameră? se interesează Druță pe un ton șugubăț și viclean în același timp. -Ei, cu mine-i altceva, pentru că eu am soț, pe când voi toți sunteți fără pereche. Dar până la urmă, chiar, de ce aș face excepție? Date fiind condițiile oarecum de avarie în care ne aflăm... -Atunci mă fac valet de cameră, se oferă Druță galant, ca să te ajut să te dezbraci. -Ești cam necioplit, amice, i-o taie scurt Letiția, geloasă mai mult pe succesul maică-si decât pe apropoul în sine. -Atunci propun să mă dezbraci tu, ca să mă cioplești cât de cât, mânca-ți-ș pipota, dimineața pe stomacul gol! Georgeta îl calcă din nou pe picior încercând să-l potolească, aruncându-i o privire blând mustrătoare, încărcată de înțelesuri mult mai adânci de cât s-ar părea la prima vedere. -Nu te supraevaluezi cumva? insistă Letiția, pricepând fără prea mari eforturi care sund de fapt intențiile maică-si. -Deloc! Port la mine toate armele din dotare și precizez că nu sunt dintre cele de neglijat, dar recunosc sincer că am și un mare defect. -Care? se interesează Georgeta foarte curioasă. -Când dorm, sforăi cumplit și nu exagerez câtuși de puțin când spun că din cauza asta se cutremură pereții. -Nu-ți face probleme, îl liniștește ea. Casa noastră are temelii foarte solide, încât rezistă la un cutremur de gradul șapte, Doamne ferește. Și acum, în camere! Veți găsi acolo televizor color, video și casete cu filme de toate genurile, cărți și reviste. Așa că de nu veți avea somn, n-o să vă plictisiți cu siguranță. Urcând scările, Nela îl prinde pe Ovidiu de mână, vădit neliniștrită și-i șoptește la ureche precipitat: -Mă tem de Druță. -De ce? pare să se minuneze acesta cu un aer suficient de contrariat ca s-o neliniștească și mai tare. -Simt că vrea să mă violeze. Te rog să nu mă lași, deși e foarte clar că nu mai ai timp pentru mine. Ovidiu o cuprinse pe după umeri înduioșat și o sărută pe frunte cu multă afecțiune. -De ce vorbești așa? Tu știi bine că numai pe tine te iubesc indiferent ce se va întâmpla cu noi în viitor. Se pare însă că destinul nu este de partea noastră. Nela îl privește descumpănită și în același timp cu nemărginită dragoste, vrând parcă să-i spună din priviri că întreg discursul său pe tema destinului implacabil este de fapt o absurditate. -De ce nu plecăm din casa asta? suspină ea. -Pentru că tot ce se întâmplă aici este o adevărată nebunie în care am intrat cu toții fără să vrem și din care nu putem evada fără să ne pomenim ciuruiți de santinela de la poartă. Letiția întorcea mereu capul, nemulțumită de caracterul atât de familiar al discuției dintre cei doi, dar mai ales de gesturile nepermis de tandre cu care Ovidiu o în conjoară pe frumoasa femeie. La primul etaj îi așteaptă un hol semicircular care are în partea centrală trei uși, iar la extremități, în câte o mică fundătură, încă câte una. -Domnișoara va dormi în camera din mijloc, flancată de doi cavaleri, zice deschizându-i ușa și invitând-o să intre. Baia e alături, iar în cameră aveți totul: televizor color, video și casete cu filme de toate genurile, cărți și reviste, așa că dacă nu veți avea somn, cu siguranță n-o să vă plictisiți. Sesizează însă fără greutate starea de neliniște care pune stăpânire pe ea din ce în ce mai vizibil și încercă să o asigure că nu i se poate întâmpla nimic atâta vreme cât se află aici. -Dacă închideți ușa asta solidă, o să vă simțiți ca în Turnul Londrei, nemaivorbind despre faptul că, uitându-vă pe fereastră, puteți vedea santinela care-și face rondul cu automatul la umăr, gata să anihileze orice atacator. Pentru un moment se confruntară cu ostilitate două frumuseți perfect simetrice : Nela o divă blondă cu toate atributele uni top model de înaltă clasă, Letiția o prezență plină de grație, ten mediteranean și păr cu străluciri de abanos, sprâncene arcuite și gene lungi printre care privesc niște ochi mari, adânci ca noaptea. -Fii liniștită, o asigură Nela înainte de a închide ușa, Ovidiu nu mă vrea. De altfel sunt în pragul căsătoriei cu un ofițer de aviație și voi locui aici, în București. Letiția se luminează instantaneu ca în fața unei revelații și, dintr-o pornire nestăvilită, o îmbrățișează cu efuziune. -Ce mult mă bucur pentru tine! Îți doresc din suflet toată fericirea din lume și te asigur că vom fi cele mei bune prietene, scumpa mea. Ce veste memaipomenită mi-ai dat! Te ador! Letiției nu-i scapă însă tristețea sfâșietoare imprimată pe chipul atât de frumos al noii sale prietene, dar o pune, probabil, pe seama oboselii sau poate pe seama după-amiezii penibile pecare o petrecuseră împreună. Se despart strângându-și mâinile in semn de deplină solidaritate, sărutându-se pe obraji cu sinceră împăcare. Abia închide ușa începând să se pregătească de culcare, că Nela aude pași târșâiți pe coridor, apoi sunetul clanței scuturate insistent și glasul răgușit dar impertinent și insinuant al lui Druță. -Deschide, alteță, că tot nu scapi, egeaba îți faci iluzii. -Pleacă de aici, derbedeule, că strig după ajutor! -Hai, strigă, să văd cine o să te audă în babilonia asta inimaginabilă. -Pleacă! -Înseamnă că nu-l cunoști pe Druță. O s te am, chiar de va trebui să sparg ușa asta atât de masivă, dar nu insurmontabilă. Te asigur însă că o să-ți placă la nebunie ce o să-ți fac și pun pariu că după aceea mă vei căuta cu limba scoasă de un cot și mă vei ruga să te regulez la infinit. -Nerușinatule! *