Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Intrebare?!

pentru discutie

2 min lectură·
Mediu
Progresul extraordinar al stiintei, descoperirile facute mai ales in ultima jumatate de secol ne ingaduie sa vedem lumea, viata intr-un mod diferit de ceea ce se putea gandi in urma, sa zicem cu 100 de ani? Stim ca in jurul pamantului exista o retea intreaga de sateliti de comunicare, am poluat eterul cu emisiile noastre pana dincolo de granitele sistemului solar, exista numeroase mijloace de informare accesibile oricui. In ciuda existentei presei, radioului, TV, satelitilor , doar o mica parte din aceste descoperiri ajung la “marele public” intr-o forma substantiala, inteleasa. Nimic nu pare sa se fi schimbat substantial in modul in care omul de rand, contemporan priveste lumea. O mare parte a populatiei inca mai crede ca lumea a fost creata de Dumnezeu acum zece mii de ani. Dezarmant!!! Si chiar daca nu mai credem acest lucru inca mai folosim expresii de genul: “am admirat apusul soarelui”, “rasare soarele”, ceea ce inseamna ca soarele s-ar invarti in jurul Pamantului. Teoretic stim ca acest lucru nu este adevarat, dar in reprezentarea noastra, Soarele este actorul, cel care rasare, apune, se invarteste. Persistenta acestor imagini si mituri traditionale in subconstient au o explicatie: ofera o imagine linistitoare, oarecum flatanta, despre noi insine, deoarece ele spun ca noi ne aflam in centrul universului, suntem unici, soarele se invarte in jurul nostru, si pentru cei religiosi ca am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu. Ideea unui univers finit nu este in contradictie cu principiile teologiei, un univers in expansiune si in continua schimbare, ale carui limite nu pot fi atinse si nici localizate si care numara la infinit planete, face ca Pamantul nostru sa-si piarda privilegiul de a fi proprietatea exclusiva a lui Dumnezeu sau cel putin sa nu fim singurii pentru care si-a trimis Fiul sa moara. Imaginea pe care stiinta - si descoperirile pe care le-a produs - ne-o propune este mult prea cruda, mult prea realista pentru noi. Nevoia civilizatiilor traditionale este aceea de a avea o lume ordonata in care haosul sa nu isi faca de cap, in care totul este asa cum trebuie sa fie: ingerii sus, demonii stim noi unde iar oamenii intre ei. Cred ca, in prezent, spritual civilizatia noastra se afla inca in stadiul adolescentei iar maturitatea se lasa asteptata. Oare nu exista o discrepanta intre maturitatea noastra spirituala si progresele pe care le facem in stiinta? Suntem oare niste copii teribili?
034294
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
397
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Matei Alina. “Intrebare?!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/matei-alina/eseu/42533/intrebare

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@andrei-horia-gheorghiuAG
Andrei Horia Gheorghiu
Am să-ți spun că progresul umanității este invers proporțional cu viteza de comunicare. Acest timp „t” dintre sursa și receptorul informației este, practic, singurul lucru care s-a schimbat de-a lungul istoriei, scăzând. Ne apropiem vertiginos de momentul „t=0”, moment în care, probabil, vom păși într-o nouă etapă a evoluției speciei umane.
Cât despre argumentația ta referitoare la religie, civilizație și ordine cred că este ea însăși speculativă, teribilistă și nefondată.
Există o mare cantitate de informații generate de reprezentanți de seamă ai umanității, informații pe care progresul de care amintești ți le face astăzi accesibile într-un timp „t” extrem de scurt.
Bucură-te de progres.
0
@paul-bogdanPB
Paul Bogdan
1. Aveți vreo dovadă prin care ne-am putea lămuri asupra creației omului? Vă rog să nu vorbiți de teoria Darwiniana, este depășită
2. Vă rog să propuneți \"înlocuitori\" pentru termenii universali \"soare răsare\" și \"soare apune\". În unele limbi antice, apusul și răsăritul soarelui sunt exprimate ca intrarea și ieșirea din mamă a pământului.. asta ca o paranteză.
3. Cum înțelegeți dumneavoastră: creați după chipul lui Dumnezeu?
4. Știați că unii teologi înțeleg prin \"lumea nevăzută\" nu numai lumea spiritelor de tot felul ci și concepția de către Dumnezeu a lumii extraterestre? În unele texte biblice apocrife se vorbește despre \"fii zeilor\". Să nu pomenesc de Ilie și zborul său...
Deasemenea, toate religiile vechi ale lumii amintesc de prezențe \"străine\"
5. După părerea mea, umanitatea, din punctul ei de vedere este matură iar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, veșnic va fi pruncă. Nu-și va ajunge niciodată Creatorul.
0
MA
Matei Alina
2. Cred ca exista o oarecare inertie a lexicului, ca este incapabil intr-o oarecare masura sa tina pasul cu aparitia, miscarea conceptelor noi aparute sau in schimbare.
3. Nu pot sa zic ca cunosc destul de bine biblia, doar am folosit expresia care stiu ca se reintalneste in aceasta carte: \"dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu\"; ignoranta mea in aceasta stiita ma impiedica sa va dezvolt acest concept.
5. nu te contrazic, este plauzibil ceea ce crezi tu. Prin copii teribili,daca la asta te-ai referit, am vrut sa afirm ca noi ca specie suntem destul de inteligenti pentru a descoperii, a cunoaste, dar insuficient de dezvoltati emotional,spiritual pentru a intelege ceea ce am descoperit.
4. nu, nu stiam, este acceptat si de biserica? sau Vatican?este oficial? este o diferenta intre ce cred unii oameni luminati si masa de oameni. sti cum era intr-un film daca-i spui om ca exista extraterestri este intelegator chiar devine curios, daca spui unui grup creezi panica.
5. teoria lui Darwin poate fi adevarata de la un anumit punct si pana la un anumit punct. aparitia vietii si aparitia omului insa sunt sub semnul intrbarii. poate fi si un meteorit vinovat de raspandirea vietii nu neaparat o intentie a unei alte civilizatii de a raspandi viata. ce zici? Oricum sunt deschisa la orice teorie.
0