Și plouă...
În inimă-mi cad
flăcări și rouă...
Și tună...
Văzduhul mă taie
cu nori și furtună.
Și-i ceață...
Copilul din mine
viața-și îngheață.
Și moare
universul de viață...
Și
Din Adâncul sufletului îmi străpung
ironic zâmbete de ceară
alegorii de sfinținți și demoni- ntrpătrund
și îmi sporesc plictisul
înecat într-o ocară...
E timpul despărțirii; mai e un ceas...
Din toată existența-mi atât a ma rămas.
Nici stelele stinghere în palidul senin
Nu mai clipesc deasupra ultimului pas.
Fulger de catifea, amoru-mi
