Poezie
FARA ROST...
2 min lectură·
Mediu
Fara rost...
o noua zi apare-n geam
si este clar ca-i dimineata,
iar el, poetul sta gandind...
la viata.
sa-nceapa el acum sa scrie?
mai are oare-acum vreum rost
sa scrie-o noua epopee
din tot ce-a fost?...
incepe-ntr-un tarziu povestea
unui batran ce-abia mergea
pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
pe calea sa...
e frant batranul din poveste,
iar autorul suparat
ii striga parca-n ghilimele:
\"cazi la pamant, batran stricat.\"
si el cazu...
puterea parca i se scurse,
iar inima abia ca-i bate
si palmele batatorite
strangeau usor iarba uscata.
se duce...se stinge-n fiecare clipa,
o carte sfanta-i cade din manta,
abia c-o vede si sopteste:
\"Doamne, ia-ma in Imparatia Ta.\"
n-avea nimic in lumea asta,
n-avea copii, n-avea nici casa
era doar el, nimic mai mult
si chiar puterea lui il lasa.
ii striga-ntr-un tarziu poetul:
\"sa nu cumva sa mori, batrane
caci viata ta e-n mintea mea
si de tu mori, ce-mi mai ramane?\"
nu apuca insa s-asculte
cuvintele acelea ne-ntelese;
inchise ochii si muri
in ierburile dese.
\"iar m-ai tradat, batrane!\"
striga poetul cu putere;
\"ce pot sa fac sa te renasc,
batran stricat...plin de durere?\"
s-a dus povestea inceputa,
s-a dus creatia de o viata
pana si eroii-mi mor
de dimineata...
012002
0