I (E frig în cuvinte)

Șoptite, cuvintele i-au devenit livide, iar

linia albă din jurul buzelor unduiește și se

strânge – aproape invizibilă – apoi singura vizibilă.

Chipul i se estompează, îi e tot mai șters.

Rămâne doar linia care încercuie aerul în locul imaginii dispărute.

El înaintează în voce, îi e frig în cuvinte.

Chipul lui trece ca o noapte

prin desimea privirii.

Nu se apropie se îndepărtează.

Numai de-ar înainta cuvintele.

N.B.: Acest poem face parte dintr-un \"alfabet\" poetic unitar; sensul fiecărui text este strâns legat de sensul celorlalte. Va urma.