Presă
Amos Oz, Acolo unde urlă șacalii - povestiri
Humanitas, Raftul Denisei, traducere din ebraica si note:Marlena Braester
2 min lectură·
Mediu
În cartea sa de debut, Acolo unde urlă șacalii, Amos Oz își adună laolaltă primele zece povestiri pline de forță, scrise între 1962 și 1964, și nimic din ele nu trădează o operă de început.
„Descoperim cu stupefacție siguranța și sobrietatea frazelor, precizia incisivă a scrisului, ironia caustică a unei critici severe a timpului, contraste brutale între pământul pietros al deșertului, cu turmele beduinilor, și verdele luminos al livezilor kibbutzurilor, dezamăgirea sfâșietoare până la moarte a fondatorilor kibbutzului – simbol al tânărului-bătrân Israel –, totul copleșit de râsul sarcastic al șacalilor, urcând din văile încețoșate, râs crud, batjocoritor. Sau poate nu e decât un plâns disperat, care destramă toate alegoriile pentru a le țese din nou pe același splendid război de țesut literar cunoscut nouă din Iuda, Aceeași mare, Să nu pronunți: noapte, Odihnă desăvârșită – toate formând tulburătoarea Poveste despre dragoste și întuneric.“ — MARLENA BRAESTER
RECENZII
„Pe măsură ce citești, fiecare povestire te poartă tot mai adânc în materia sensibilității lui Oz, o combinație paradoxală de senzualitate și cinism. Un volum puternic, scris de un important autor internațional.“ — Kirkus Reviews
„Rareori se întâmplă ca literatura să ofere o perspectivă mai profundă asupra politicii și culturii decât o fac știrile. Amos Oz a realizat acest serviciu rar.“ — Times Literary Supplement
„Amos Oz este un scriitor cu nenumărate chipuri. El îmbină faptele cu poezia și se strecoară cu ușurință, pe nesimțite, în fantezie. Toate povestirile din Acolo unde urlă șacalii sunt întunecate și apăsătoare, cu momente de o frumusețe copleșitoare.“ — The Washington Post
011.562
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- marlena braester
- Tip
- Presă
- Cuvinte
- 256
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
marlena braester. “Amos Oz, Acolo unde urlă șacalii - povestiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marlena-braester/presa/14179727/amos-oz-acolo-unde-urla-sacalii-povestiriComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Las o stea, pentru a evidenția autorul, și la această carte, și munca de traducere, felicitări pentru această nouă Copertă foarte reușită, la Humanitas, care pune în evidențiere lucrul de editare și ”fructul”! Cartea! Mult spor!!!!