Marius Onica

Marius ONICA EPILOG Ca să se răzbune, pictorul a desfășurat pe geamul ferestrei tabloul unui covor de zăpadă. S-a lăsat pe urmă să înghețe încet, acolo, pe scaunul din mijlocul

Steaua care-acum in noapte Peste noi a rasarit Oare nu e steaua care Era si cand ne-am iubit? Luna care lin vegheaza Peste codrul adormit Oare nu-i aceeasi care Era cand tu mi-ai

Aud soapte De iubire prin Iarna in care ma aflu. Numim cuvinte cand Atinsi de iubire zburam.

Sunt zilele astea în care stai în pat, dimineața, și parcă nu te atrage nimic să îți faci curaj să ieși și să înfrunți soarele. Și rămâi așa cu orele, între somn și aievea, încercând să zici că poate

Si am vazut din ape tulburi Si incercate de atatea ploi Cum s-a nascut iesind din volburi Un inger alb doar pentru noi. Si l-am vazut cum prinde viata Si cum, ranit, el incerca sa zboare In

Povestea lor Statea intins pe pat, langa femeia cu care-si petrecuse noaptea. El, la cei 25 de ani ai sai, arata aproape perfect. Simpatic, chiar frumos as putea spune, daca nu mi-ar fi frica

Fecioarei in alb Sunt un biet parasit de soarta Ce muza timid si-a alungat Sunt un biet dictator ce cuminte Sufletul propriu si l-a tradat. Sunt un biet curtezan ce afirma Ca-n viata lui