nu mă mai privi ca pe o insectă
ce își târâie picioarele
îngrijorător de subțiri prin nisip...
voi ajunge și acolo, ai răbdare!
mă târai greu,
pentru că am
forez in suflet dupa sentimente
si nu le mai gasesc ca altadata
ca o comoara vesnic dezgropata
si irosita-n pustnice momente..
iubirea e absenta, fruntea lata
nu mai razbate prin atatea
off cât aș vrea ca să te mint, că te iubesc ca niciodată
uitând de mine aruncat ca fluturele-n voia sorții
mi-aș rătaci fără regrete..gândirile-n abisul morții
doar să te am acum aproape... să pot
azi mai amar imi pare rasaritul...
cand ma gandesc la cate am pierdut
la cate am sperat..si cate-am vrut
si cator le-a venit acum sfarsitul...
dar desi simt cum sufletul se rupe...
nu-mi voi
sunt arhitectul unei lumi de vise...
prin universul nostru fără margini..
îmi duc întreaga viață în imagini...
ce-mi sunt fixate-n pagini interzise..
privind etatea firavă și stearpă
o
pentru care dintre vise nu ti-ai da viata toata?
cate nu dorim sa stergem cu-n burete de impresii
peste linistea aceasta ce-mi cuprinde in erata
toate recile cuvinte...fadicile seci
