Ar trebui!
stiu! ar trebui! îmi repet în gând de atâta timp încât mi-a ragusit lobul parietal. îmi sintezizez zilnic esenta doar sa scap de propria-mi voce
Habar nu ai!
nu mă mai privi ca pe o insectă ce își târâie picioarele îngrijorător de subțiri prin nisip... voi ajunge și acolo, ai răbdare! mă târai greu, pentru că am
Indiferenta
forez in suflet dupa sentimente si nu le mai gasesc ca altadata ca o comoara vesnic dezgropata si irosita-n pustnice momente.. iubirea e absenta, fruntea lata nu mai razbate prin atatea
pentru o secunda
off cât aș vrea ca să te mint, că te iubesc ca niciodată uitând de mine aruncat ca fluturele-n voia sorții mi-aș rătaci fără regrete..gândirile-n abisul morții doar să te am acum aproape... să pot
azi mai amar imi pare rasaritul
azi mai amar imi pare rasaritul... cand ma gandesc la cate am pierdut la cate am sperat..si cate-am vrut si cator le-a venit acum sfarsitul... dar desi simt cum sufletul se rupe... nu-mi voi
Sunt arhitectul unei lumi de vise
sunt arhitectul unei lumi de vise... prin universul nostru fără margini.. îmi duc întreaga viață în imagini... ce-mi sunt fixate-n pagini interzise.. privind etatea firavă și stearpă o
Simfonia viselor
pentru care dintre vise nu ti-ai da viata toata? cate nu dorim sa stergem cu-n burete de impresii peste linistea aceasta ce-mi cuprinde in erata toate recile cuvinte...fadicile seci