Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Decalogul cuvintelor II

- poarta între spațiu și timp -

2 min lectură·
Mediu
Cu ochii minții
privea în tăcere și singur
zarea nedeslușită
din lumea agitată…
* * *
La umbra gândului,
sticlirea disperării
palidei reproduceri
în puterea privirii…
* * *
Simpatia pentru deprimare
era sprijin lacrimilor,
gândurilor nerostite.
* * *
Lumina scăpătată
printre zăbrelele norilor
înghițea cu furie înăbușită de liniște
urmele adânci ale tristeții
într-o nepăsătoare indiferență
a întunericului nopții.
* * *
Afecțiuni smulse
din clocotul senzațiilor,
frâu liber
prindeau
spre refugiul tăcerii
din temnița…
lipsită de lumină.
* * *
Mărturisire a neputinței
într-un zgomot înăbușit
al gândurilor dureroase,
al unei minți încețoșate
de un suflet înșelat
de-o certitudine pierdută,
că noaptea trecea în zi.
* * *
Pâlpâia vag
o lumină cețoasă
într-o tăcere grea
cu mișcări lente
într-o briză
răcoroasă…
luna lucea pal.
* * *
Uimit
de propria neliniște
asupra unei priveliști
odihnitoare, preocupat
de propriile gânduri,
privind într-o
tăcere nedefinită
într-un timp fără viață,
elibera
mintea.
* * *
Cu o mândrie înfuriată
de tăcerea plină
de resentimentul
indiferenței provocate
de insinuarea dorințelor
degradându-se
într-o atitudine înțepată
în privirea oarbă
născută din cea mai cruntă
disperare a luminii
din ochii ce se-nchid
în noaptea căzută
peste ziua de ieri.
* * *
După al vieții zbucium
cu strălucirea palidă
a unui altar de amintiri,
dormea adânc…
053.476
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
213
Citire
2 min
Versuri
74
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Iulian Zinca. “Decalogul cuvintelor II.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-iulian-zinca/poezie/13987830/decalogul-cuvintelor-ii

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@eugenia-reiterEREugenia Reiter
vă rog să nu vă repostați textele.
mulțumesc
0
@marius-iulian-zincaMZMarius Iulian Zinca
stiam, stiu de regula asta si va pot asigura ca n-am facut-o intentionat; ca o explicatie daca e sa o dau, la vremea postarilor lor, erau postate sub \"pierdut-e\", initial faceau parte din cartea-manuscris Pierdut in cuvinte, dar in urma reanalizarii lor, le-am scos din respectivul manuscris, iar acu\' cand m-am apucat de acest nou proiect al meu: Decalogul cuvintelor compus din 10 scrieri, care la randul lor au cate alte 10... randuri, recitind \"pierdut-e-le\", mi-am zis ca 10 din ele \"merg\" in curgerea unui decalog; va multumesc si o seara frumoasa, Marius
0
@eugenia-reiterEREugenia Reiter
mulțumesc pentru răspuns. știam eu că nu este intenționat:)
0
@marius-iulian-zincaMZMarius Iulian Zinca
de ce oare nu mai primesc pe mail \"avertizari\" cand cineva comenteaza ceva de la mine de pe pagina ca am optiunea in vigoare si nu am mai primit nimic?, multumesc si o zi frumoasa
0
@eugenia-reiterEREugenia Reiter
nu aș putea să vă spun cu exactitate de ce anume. nu știu, încă, dacă nu primiți deloc sau primiți aleatoriu.

îi puteți scrie lui Radu pe romana@agonia.ro

eugenia
0