Poezie
Vocea
Glasul cuvântului
1 min lectură·
Mediu
Își lăsase capul în mâini.
O fărâmă
din vechea teamă
s-a trezit din nou.
A intrat ca o umbră,
pătrunsese în această imagine
și o spulbera.
Parcă i se scursese
tot sângele din vene.
Noaptea
se tot foia neliniștit
cu pleoapele de sus lăsate.
În toamna ce-a început
să scuture frunzele copacilor,
viața făcuse să-i apară riduri.
Și vocea ce tăia ca o lamă
în scurgerea timpului,
deveni o litanie.
001.430
0