Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
Toate pasările
au rămas închise în zborul propriu
cu aripi strigând alte aripi,
cu un cer nou
sau cu două,
cu un trup împlinit în noduri pescărești și sărate.
Cumva,
ploile s-au oprit
ca un cal în stop cadru.
Tu ești încă frumoasă,
o primăvara cu îngeri,
îmi spun,
deschisă în copacii atenți
în copaci congruenți.
Linii drepte între noi
umbre tiptile,
eu te urmăresc cu un tigru alb
dezlănțuit pe retină,
tu ai întotdeauna un tigru in plus,
o tristețe in plus.
Liniștea de acum e o literă gri,
tu stai acolo la tine
departe
în primul cuvânt
în al doilea cuvânt
în al treilea cuvânt
și nu te privesc,
am în mine un zmeu tăinuit
în poveștile sparte
de pereții cumpliți
ai acestei tăceri.
Au trecut nopți întregi prin mine
și toate amintirile mele viitoare cu tine:
un lift,
un scaun albastru,
harți colorate.
Totul începe din verbul a face,
din verbul a fi,
inima mea,
a doua mea inima,
a treia mea inima,
viața mea viitoare.
Toate cuvintele care urmează
sunt sau nu sunt,
eu,
tu,
un bumerang,
un curcubeu,
o carte poștala.
Parisul,
închis pe birou
într-o rama
osoasă și clară.
002646
0