Maria

are alexandrina hristov un cântecel teribil de frumos cu ”un deux trois”, la care poezia ta m-a trimis, probabil îl stii deja.
ceva nu merge însă la inceputul poeziei cu acel ”maria are mere”, desi poate intenția a fost, probabil, să amintească de cantecelul ”cireșica fierbe mere/cireșel vine și cere..” sau de multvestitul ”ana are mere” din cls I; totuși, continuarea contrastează, fiindcă plasezi ”un iubit în fiecare anotimp” și schimbi registrul ludic pe unul cu iz vădit erotic. și tot in prima strofa parcă nu merge acel ”fel geometric de a fi în sandalele albe”.
impresia finala este de portret-lolită. prin paris făcând piruete.
(ici-colo mai sunt diacritice lipsă.)
ela

din nou, dap ai cumva dreptate numai ca pentru mine asa a sunat bine, astea au fost cuvintele de la care am plecat, ana are mere, a fost cumva un joc. doar ca ea are cate un iubit in fiecare anotimp, eu stau intr-o fotografie intoarsa deci timpul meu a trecut, anotimpul meu a trecut. Geometria vine din calculul fiecarui pas viitor. nu inteleg vadit erotic. nu asta a fost intentia.

vădit în sensul adolescentin-erotic al lolitei, din cauza inserării versului ”și câte un iubit nou în fiecare anotimp.”, câte anotimpuri, atâția iubiți noi, uhhh :)
apăi, am priceput ce e cu geometricul. e o precizie, o siguranță a pasului în dans, tensiunea. asta era clar. dar parcă nu se leagă cu geometria, deși este și ea aici una spațială. ca mișcare subîntinsă pentru a descrie, prin pas, un spațiu anume. așa, cu precizarea ta, se limpezi.
ela