Poezie
Criptic
1 min lectură·
Mediu
Să știu aș vrea într-o noapte ,
Ce-n cărți și stele nu se-arată ,
Să mă sărut cu ale tainei șoapte ,
Să las fiara morții dezlegată .
Să aflu aș vrea într-o seară ,
Ce-n minte și suflet nu-i de găsit ,
Să sap adânc cu a misterului gheară
Mormântul luminii ce ne-a orbit .
Să cunosc aș vrea într-un târziu ,
Ce-n lună și soare nu prea se știe ,
Să mă pierd în al tainei pustiu
Și să găsesc o veșnicie .
Să știu aș vrea într-o noapte ,
Ce-n iubire și ură nu-i de găsit ,
Să privesc în a misterului carte
Cuvântul ce nu-i de rostit .
Să aflu aș vrea într-o seară ,
Ce-n bine și rău nu prea există ,
Să topesc încet a tainei ceară
Și să ucid o rugă tristă .
Să cunosc aș vrea într-un târziu ,
Ce-n înțelept și nebun nu-i de aflat ,
Să caut dușman misterului să-i fiu ,
Să cuceresc al său regat .
001.407
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Balacon
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Balacon. “Criptic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-balacon/poezie/14005592/cripticComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
