De asta mă tem

Spui că iubești raza de soare, Dar sub o umbră la întâmplare, Te adăpostești, Spui că admiri bolta cerească, Dar nu lași ochii să-o întâlnească, Din vise o privești. Îți plac și ploile de vară Și mugurii din primăvară, Te fac să zâmbești, Dar cum se face că doar iarna, Îți dai jos grăbită haina, Să o împodobești. De asta mă tem, de asta mă tem Poate uiți să mă mai chemi Și să mă iubești. Poate alte buze te vor săruta, Poate alte brațe vei îmbrățișa Și o să rătăcești, Toate acele amintiri cu noi, În lumea noastră să aduci mare război, În suflet să lovești. De asta mă tem, de asta mă tem Să ajung să te blestem, Să asculți alte povești. Spui că iubești marea albastră, Dar o atingi doar din fereastră, Să te liniștești, Spui că admiri florile toate, Dar de le vezi întunecate, Le înlocuiești. Îți plac și spicele de grâu Și sunetul apei din pârâu, Cu drag le vorbești, Dar cum se face că le dai, Câteva clipe din al tău grai Și le părăsești. De asta mă tem, de asta mă tem Să las sufletul boem, Să îl amăgești, De asta mă tem, de asta mă tem Să-ți recit dintr-un poem, Poate mă sfădești. De asta mă tem, de asta mă tem Poate toate sunt un semn Și mă otrăvești, De asta mă tem, de asta mă tem, Peste ani să te blestem Și să uiți să mă iubești.