cu smocuri lungi de pene la urechi

zboară peste pământ în liniștea venită de departe visez brun-ruginiu când eram mic mă gândeam cum să găsesc o lamă să despic rotundul acolo unde oamenii nu plâng uitasem cine sunt de demult de foarte demult mâinile mele au o durere ca și cum sunt nezburate prin scrisul înalt uneori ating cerul apoi se întorc cuvinte să rămână doar cuvinte cuvintele mele sau trei bufnițe zboară peste pământ împreună fac cât o singură moarte a mea moarte de la o vreme îmbrățișez oameni așteptând vântul