Lăsând să treacă timpul înapoi

sunt ca o amintire închisă când deschisă mă strâng într-un punct și mă desfac până în vârfuri respirare pentru primul părinte am învățat-o mamă în albul de lângă suflet apoi a doua le număr inconștient clipind mă strâng nehotărât spre lumea tatălui îi simt degetele cum lunecă întrebătoare dacă sunt viață și iar mă strâng să mă desfac până în vârfuri lipite degetele împăturesc apa spre dincolo le învăț ale mele să le mișc haotic mai aproape de ei căci sunt doi frumoși mirați care se îmbrățișează peste lume lângă un ghemotoc necuvântător îmi trebuie timp mai mult timp