Osutășidekile ca o veșnicie

urlă să nu îl mișc îmi intră adânc în șiră prea târziu să le spun că nu-mi este tată pentru prima oară foșnind mulțimea se îndepărteaza închinându-se mă lasă în carnea-i tacută crezând că sunt doar nebun mahmur respiră în sângele meu îl recunosc după durere degetele mele îi intră în gură după moartea care îl găsise pentru o clipă parcă îi ies dintre dinți cu vârful falangelor pipăind mucegaiul din glugă respiră respiră jurul nostru este ca o pastă de oameni din care ies cuvinte ca un murmur prelung înjură-l înjură-mă încă nu ți-ai băut eternitatea agață-te de venele mele sări în lumină iar și iar până când vei fi băut ultima picătură de viață ultima picătură de mine apoi toate să se întâmple