Diazepam cu bobârnace

dau un bobârnac pastilei cu degetul încordat nu trece mai departe de gură din întâmplare se odihnește deschisă între rostogolire și iluzie duc paharul la gură apa de canal nu se ține curată în pahar stă pe buză cu tentă de ruginiu ai spune că i-au îmbătrânit moleculele și că nu mă mai vrea decât după o moarte fulgerătoare între dinți o clătesc puțin cu limba să-i caut gustul o simt încordată îmi stă în gât mă ridic agitat de parcă toată lumea iese din mine cu dureri în orbite aerul mă amăgește disperat mă pun în continuarea spătarului îmi ascult tâmplele bușind sângele buricul nemulțumit icnește de câteva ori acum s-a trezit că mă are ca îl am tușesc gata extenuat și în același timp altul îmi derulez viața prin papucii bej tremurat diazepamul zace obosit pe gresia udă respir inspir după câteva minute de tăcere cu mine realizez că era să-mi dea un bobârnac