Metamorfoză

suntem două curve de metal ne izbim zgomotos unul de altul și sfârșim în pat scârțâim cea mai ramas din noi ca un sfârșit rugina mustește în tine iar tu te răsucești sârma ghimpată în carnea mea ne-am devorat unul pe altul și resturile le-am dat la alții mi-e teamă că și iubirea acum tot orașul trece prin noi și nu se mai satură de ciudățenie ne rostogolesc unul spre altul ne mirăm de întuneric ca într-o închisoare zgâriem cu unghiile pereții ne înecăm în cuvinte doi orbi când nu te-am mai auzit mă strâgeam tot mai tare pe genunchi viața ieșea din mine cu o trezire am scuturat inconștient întunericul sub noi oamenii se așezau înghesuiți pe un nod ca niște puncte tu erai lângă mine în tot văzduhul vie ca o nouă iubire