într-o zi coboram scările și știam la cine să mă duc

intri în vise ca sângele în inimă deschizi ferestre și ce dacă nu mai ai timp afară înseamnă oameni care aleargă lipiți de cer orașe rătăcite înseamnă dezamăgiri ape pline de păpuși care au uitat să curgă un tată vinovat pe care să îl ierți așa pierzi controlul și ușa de la baie deschide mereu același coșmar de spaimă îți cresc aripi aproape de pământ nimeni nu le crede trebuie să visezi că visezi o bicicletă și o coadă la pâine atunci nu mai esti altfel dar totul era atat de real încât bolovanii se îndepărtau unul de altul să arate singurul drum iar lumina lumina era atât de lumina încât acum văd doar întunericul din soare și nu mai închid ochii ca să visez cei de acolo sunt mulți și dupa liniște veșnici pe o piatră am citit de la dreapta la stânga când casele se adunau de o parte și de alta când nu zbori răul face rău și nu se aude a drumului piatră