m-am născut

da. cam atât. niște oameni stau buluc și vor să facă o scenă. cineva urlă în timp ce alții împing plictisiți. unul iese alergând cum că e o criză. mai face câțiva pași și iese un altul ca la rugby. pistolul cu țeava lungă pe care-l ține în mână strălucește [faza e pe încet] mereu am fost fascinat de scenele astea james bond, și-l împuscă. ăla cade și mă uit în ochii lui, iar el mă repede: ce vrei mă!? -ești împușcat, îi zic. el nimic: ce vrei mă!? de data asta faza e pe firesc și ridic din umeri că nu-l pricep. -nu eu te-am împușcat, îi zic. -ăla cu pistolul! și-i arăt de unde a ieșit. nici nu am întins bine degetul, că mai trage o dată și se bagă foarte, foarte repede la loc. în timpul ăsta unii aleargă pe acoperișuri. acum nu știu dacă se urmăresc sau ce dracului fac acolo, dar unul dintre ei pare obosit. dacă mi-ați fi văzut fața…rămân așa, uimit și nu-mi semăna a nimic. ca orice om în situații de-astea mă gândesc că o să mor. realizez că nu am nimic la mine cu care să ripostez în caz de ceva și că nici acasă nu mai am. mă cuprinde o stare nasoală și mă screm să ies din ea. chiar atunci apare un pitic ca ăla din twin peaks. ăsta pare obsedat de imaginea lui. încălțat cu pantofi roșii de lac, are papion roșu la gât și peste cămașa neagră poartă un sacou alb cu nasturi roșii în formă de inimioare și nici nu apuc să clipesc că își scutură brațele din coate spre înainte, de parcă e gata să danseze și spune că s-a terminat. piticul are o dicție perfectă și ridic ochii ca atunci când înjur cu capul dat pe spate, după care revin cu un ce dracului scurt. până să mă dezmeticesc, piticul osedat de imaginea lui si cu dicție perfectă nu mai e. în fața mea pe caldarâm, ăla împușcat mă fixează. -ce dracului!? zic. vocea lui horcăită: ce vrei măăăăăă!? -mă cretinule, îi zic, nu eu te-am împușcat! și îi dau un picior în gură. încă unul, parcă îi place futu-l în gură să-l fut și m-am trezit că el se alinta cu piciorul în gură. că-l îndesam! și-l îndesam, el nimic și s-au aprins niște lumini. lumea din jurul nostru era în delir. aplauda frenetic. eram cu piciorul în gura ăluia care culmea, aplauda și el. mai aveam un pic și mă scăpam pe mine de emoții și nu știam cum să încep. și a venit mama cu mâinile ei mari să mă ierte, pentru că în lumea asta nu mai e nimic la fel!