Doi pași și-un timp alături

În sfârșit , iată , a venit iar toamna peste noi , printre noi , între noi. Pentru unii… A nu știu câta oară... Pentru alții... O fi prima oară… Mi-aș fi dorit să întâlnesc prieteni născuți în anotimpul numărul cinci sau nouă , în ziua șaizeci și doi din luna a treia sau la ora două sute treizeci și opt și nouă zeci de minute dintr-o zi... N-am întâlnit încă… Poate că nu știu să-mi aleg prietenii. Poate că totuși nu au apărut sau poate pot apărea numai după ce voi fi murit deja... Sau poate sunt pretențios... Prea pretențios.... Sau poate sunt chiar eu…Toamna! Și nu deslușesc toate anotimpurile , toate lunile în plus sau toate sutele de ore dintr-o zi... Mda... Acum știu... Am găsit un răspuns! Timpul ne afectează fizicul cu care ne naștem, Județul în care trăim, Þara în care ședem, Pamântul pe care-l populăm, Planetele pe care incercăm să le cucerim, Universul pe care ni-l dorim mult mai aproape, Chiar și pe acest... Timp! Ce , din păcate , ne face la fiecare pas să depindem de el și nu invers. Și uite așa, acum , mă uit la ceas. Iar am pierdut autobuzul catre casă! E timp destul... Vorba ceea: E toamnă... Sunt... Mulți prieteni pe acest pământ... Timpul râde de noi... Timpul le rezolvă pe toate și pe toți... Inclusiv pe mine! Și nici n-am terminat bine de scris această însemnare că și aud o voce în timpane: “-Ha!Ha!Ha! Etete...Dom`le... Þi-ai făcut timp și pentru mine? Iți dau un bonus o oră pân-la moarte!” Am închis pe loc calculatorul și am plecat să mă bucur de viață împreună cu bonusul primit. E timp destul...