Privești în sus și nu înțelegi nimic.
Þi-ai cere scuze că ești, că știi, c-o spui...
Îți pare rău de ei.
Și stând în iarbă, să le gândești pe toate,
Nici nu mai știi: să cânți? să plangi?
Caci e
Visului meu cu oameni i-e frig de dimineață
Sunt, ca voi înșivă, stângace și sfioasă.
Sunt Azi, sunt Ieri, sunt Mâine... vatra de zări și raze
Apasă ceafa, apasă umerii, apasă greu...
Greșeli,
Îl așteaptă și astă seară,
Lângă lotușii luminii,
Îl așteaptă și nu vine.
Clipele dor în nepăsare,
Ea își plânge, el nu apare...
Și-i țintuise deunăzi iubirea sa pe pânze goale!
Și
